Minoritatea albaneză 2003

28-29.01.2003, Bucureşti. Pandeli Majko la Bucureşti

Ministrul albanez al apărării, Pandeli Majko, a vizitat România la invitaţia omologului său, Ioan Mircea Paşcu. În cadrul convorbirilor au fost abordate subiecte legate de situaţia politico-militară din Europa de Sud-Est, stadiul şi perspectivele relaţiilor militare bilaterale, pregătirea pentru aderarea la NATO, participarea la operaţiunile în sprijinul păcii şi de combatere a terorismului internaţional, precum şi cooperarea în domeniul industriei de apărare.

 

21.02.2003, Tirana, Albania. Premierul Adrian Năstase în vizită la Tirana

O delegaţie de oficiali români - din care au făcut parte şi premierul Adrian Năstase, ministrul afacerilor externe, Mircea Geoană, cel al lucrărilor publice, transportului şi locuinţei, Marian Sârbu, al muncii şi dezvoltării şi solidarităţii sociale, Eugen Dijmărescu - a făcut o vizită în Republica Albania la invitaţia premierului Fatos Nano. După convorbirile oficiale dintre cele două delegaţii, au fost semnate Acordul de liber schimb, Protocolul de colaborare între ministerele de Externe, Înţelegerea de colaborare între ministerele Muncii şi Convenţia de colaborare între Camerele de Comerţ ale României şi Albaniei.

 

08.03.2003, Bucureşti. 8 Martie la ALAR

La sediul ALAR din Bucureşti s-a desfăşurat acţiunea de sărbătorire a zilei de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, în compania membrelor comunităţii.

 

23-26.03.2003, Bucureşti. Reprezentanţii parlamentului albanez au vizitat România

O delegaţie a Comisiei pentru politică externă şi relaţii internaţionale a legislativului de la Tirana, condusă de deputatul Ilir Zela, a făcut o vizită la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Integrării Europene şi la cel al Apărării Naţionale. S-a afirmat necesitatea sprijinului reciproc pe care cele două ţări şi-l pot acorda în procesul integrării şi s-au identificat domeniile cele mai propice în care se poate manifesta colaborarea româno-albaneză. În restaurantul rustic din clădirea Parlamentului României au răsunat serenadele korceare, înregistrare pe casetă audio, interpretate de grupul vocal „Serenada" al ALAR. La reuniune au participat şi deputata ALAR, Oana Manolescu, şi ambasadorul Republicii Albania la Bucureşti, Leonida Mertiri.

 

30.03.2003, Craiova. Spectacol multicultural la Craiova

Radio Oltenia a organizat la Teatrul Liric „Elena Teodorini" din Craiova, spectacolul „Multiculturalitatea etnică în Oltenia de ieri şi de azi". La eveniment au participat reprezentanţi ai comunităţilor germană, macedoneană slavă, sârbă, italiană, greacă, romă, albaneză şi cehă. Grupul „Serenada" al ALAR a susţinut un recital.

 

Mai 2003, Timişoara. Diplome europene pentru studenţii din Balcani

La începutul lunii mai, o delegaţie albaneză condusă de Lauresha Grezda a venit la Timişoara pentru a participa la un program internaţional de training finanţat de German Foundation for International Development (DSE). Reprezentanţii Albaniei au fost întâmpinaţi de membrii ALAR, iar deputata Oana Manolescu le-a oferit câte un set din revista „Prietenul albanezului" şi câte un album cu imagini din România.

 

20.05.2003, Bucureşti. Conferinţa internaţională „Minorităţile naţionale, factor de echilibru în procesul democratic"

La Palatul Parlamentului a avut loc un important forum internaţional dedicat modelelor europene de rezolvare a problemei minorităţilor naţionale, având în centrul discuţiilor un posibil model românesc. Întrunirea a fost organizată de Asociaţia şi Centrul pentru Studii de Securitate George C. Marshall - România, Ministerul Informaţiilor Publice, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării din Bucureşti. Din partea ALAR au participat deputata Oana Manolescu şi scriitorii Marius Dobrescu şi Ardian Kyçyuku, redactori ai revistei „Prietenul albanezului". Participanţii la conferinţă au subliniat că există deja un model românesc care, deşi perfectibil încă, reprezintă un important progres pe calea aplicării normelor şi standardelor moderne în abordarea problemei minorităţilor naţionale.

 

01.06.2003, Tirana, Albania. Guvernul de la Tirana renunţă la vize pentru cetăţenii din statele balcanice

Românii care vor vizita Albania nu vor mai avea nevoie de viză. Guvernul albanez a hotărât să renunţe la viză pentru a crea noi facilităţi în relaţiile economice, comerciale şi personale pentru cetăţenii români şi albanezi.

 

12-13.06.2003, Bucureşti. Arben Malaj la Bucureşti

Ministrul economiei de la Tirana, Arben Malaj, a vizitat România, unde a avut întâlniri cu Leonard Cazan, ministrul dezvoltării şi prognozei, Silvia Ciornei, ministrul pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie, şi cu Ovidiu Muşetescu, ministrul privatizării. Arben Malaj a ţinut la Casa NATO o conferinţă asupra oportunităţilor de afaceri în Albania. El i-a invitat pe întreprinzătorii români să investească în Albania, ţară în care există un mediu de afaceri prietenos şi o legislaţie stimulativă, aflată în plin proces de adaptare la cea europeană.

 

Iulie 2003, Constanţa. Aspecte din trecutul şi prezentul albanez

La mijlocul lunii iulie 2003 ALAR a organizat la Constanţa o întâlnire cu membrii săi, în cadrul seminarului „Mijloace de conştientizare a identităţii etnice culturale". Lucrările au evidenţiat moştenirea culturală a etnicilor albanezi care trăiesc de mai multe generaţii pe pământ românesc şi nu şi-au uitat patria de origine, Albania. Întâlnirea a fost şi un prilej de identificare a dificultăţilor de natură socială cu care se confruntă cetăţenii români de origine albaneză.

 

23-25.08.2003, Sighişoara. ALAR la Festivalul ProEtnica 2003

Între 23-25 august 2003 s-a desfăşurat la Sighişoara Festivalul ProEtnica, la care au participat toate organizaţiile minorităţilor naţionale din România. Ansamblul „Serenada" al ALAR a susţinut trei concerte cu cântece korceare. Grupul de dansatori a prezentat dansuri din zona de munte a Albaniei. ALAR a avut şi un stand, unde a expus exemplare din revista „Prietenul albanezului", cărţi, costume populare albaneze şi grafică.

 

04.09.2003, Slătioara, judeţul Vâlcea. Grupul „Serenada" la „Potecaşul de bronz"

Grupul vocal instrumental „Serenada" a susţinut un spectacol la Festivalul Internaţional Eco-Etno-Folk-Film, desfăşurat la Casa de Cultură din Slătioara, judeţul Vâlcea. Festivalul, aflat la a cincea ediţie, a fost organizat de Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală „Nişte ţărani" şi Academia de Arte Tradiţionale din Slătioara. Dincolo de elogiile aduse de public artiştilor de la „Serenada", în special solistei Adriana Dumitriu, delegaţia l-a cunoscut pe Ion Cozma, şofer la Teatrul Naţional Bucureşti, care a rememorat plimbarea cu Victor Eftimiu prin toată Albania, cu ocazia vizitei pe care acesta a făcut-o în anul 1971. Scriitorul Victor Eftimiu are origini albaneze, iar în 1971 el şi-a vizitat locurile natale din Korcea, Albania.

 

18-22.09.2003, Neptun. Ismail Kadare în România

Cea de-a doua ediţie a Festivalului internaţional de literatură „Zile şi nopţi de literatură", desfăşurat la Neptun, judeţul Constanţa, a prilejuit prezenţa pe litoralul Mării Negre a unui număr de aproape 70 de scriitori străini, veniţi aici din toate colţurile lumii. Din partea Albaniei a fost prezent marele scriitor Ismail Kadare, nominalizat de câteva ori la premiul Nobel pentru literatură. Partea română a fost reprezentată de Eugen Uricaru, Nicolae Breban, Augustin Buzura, George Bălăiţă, iar din partea comunităţii albaneze a participat scriitorul Marius Dobrescu. La Salonul de Carte „Ovidius" de la Constanţa, Kadare a participat la lansarea romanelor sale, „Generalul armatei moarte" şi „Florile îngheţate din martie", în traducerea lui Marius Dobrescu. Juriul festivalului, alcătuit din criticii Mircea Martin, Marin Mincu, Cornel Ungureanu ş.a., a decis acordarea trofeului „Neptun" 2003 prozatorului albanez Ismail Kadare, iar premiul „Ovidius" i-a revenit scriitorului portughez Antonio Lobo Antunes.

 

19.10.2003, Roma, Vatican, Italia. Beatificarea Maicii Tereza

La 19 octombrie 2003 papa Ioan Paul al II-lea a săvârşit slujba de beatificare a Maicii Tereza, laureată a premiului Nobel pentru pace. „Prin autoritatea noastră apostolică, proclamăm ca venerabila slujitoare a Domnului, Tereza de Calcutta, să intre de acum în rândul fericiţilor", a spus suveranul pontif.

 

24-26.10.2003, Craiova. Zilele Craiovei

Preşedinta comunităţii albaneze, deputata Oana Manolescu, a ţinut un discurs în deschiderea festivităţilor prilejuite de sărbătorirea oraşului Craiova, intitulate „Zilele Craiovei".

 

04-10.11.2003, Tirana, Albania. Târgul de Carte de la Tirana 2003

La Târgul de Carte de la Tirana, ediţia a VI-a, au participat numeroase edituri de limbă albaneză din Albania, Kosova, Macedonia, Muntenegru şi din diasporă. Printre personalităţile literare albaneze s-au numărat Ismail Kadare, Dritero Agolli, Rexhep Qosia ş.a., iar dintre cele străine, suedezul Tomas Transtromer, sud-africanul John Maxwell Coetzee, laureat al premiului Nobel şi grecul Jorgo Samarxidis. Au fost lansate volumele „Albanezii împotriva lor înşişi" de Rexhep Qosia, „Politica, moralul, statul", de Rexhep Mejdani, fostul preşedinte al Albaniei, şi „O iubire" şi „Mistere invizibile" de Dino Buzzati.

 

20-21.11.2003, Bucureşti. Prim-ministrul Albaniei Fatos Nano la Bucureşti

În zilele de 20 şi 21 noiembrie 2003, o delegaţie albaneză, condusă de prim-ministrul Albaniei Fatos Nano, a efectuat o vizită oficială în România. El a avut întâlniri cu prim-ministrul român, Adrian Năstase, şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României. Au fost semnate trei acorduri importante între Guvernul României şi guvernul albanez în domeniile militar, al asistenţei medicale şi al vămilor. Înainte de plecarea în Albania, prim-ministrul albanez a inaugurat o placă memorială la Hotelul Continental, dedicată vieţii şi activităţii lui Ismail Qemali, care a hotărât aici, împreună cu conducătorii comunităţii albaneze de la 1912, proclamarea independenţei Albaniei.

 

28.11.2003, Bucureşti. Ziua Naţională a Albaniei. Sărbătoare la ALAR

La Casa Universitarilor din Bucureşti, ALAR a sărbătorit Ziua Naţională a Albaniei, la 28 noiembrie. Au ţinut discursuri deputata Oana Manolescu şi redactorul-şef al revistei „Prietenul albanezului", scriitorul Marius Dobrescu, care a prezentat ultimele numere ale periodicului amintit şi cele două recente apariţii editoriale, „Un alfabet al poeziei albaneze" de Ardian Kyçyuku şi „Piramida" de Ismail Kadare, în versiune românească. Programul a continuat cu un spectacol de cântece oferit de grupul vocal „Serenada" şi o recepţie, la care vedetă a fost celebra plăcintă cu praz albaneză.

 

10.12.2003, Bucureşti. Consiliul Minorităţilor Naţionale - 10 ani de existenţă

Palatul Parlamentului a fost gazda plenarei festive organizată cu prilejul aniversării a zece ani de la înfiinţarea Consiliului Minorităţilor Naţionale. De la tribuna oficială a transmis mesajul său de felicitare deputata Oana Manolescu, alături de numeroase personalităţi ale vieţii publice naţionale şi internaţionale.

 

11-12.12.2003, Sinaia. Simpozion: Finanţarea organizaţiilor naţionale

Deşi finanţate de la bugetul de stat al României, organizaţiile minorităţilor naţionale îşi pot suplimenta fondurile cu ajutorul programelor de finanţare ale UE, s-a subliniat la simpozionul organizat pe această temă la Sinaia, în zilele de 11 şi 12 decembrie. Din partea ALAR a participat Ardian Kyçyuku, redactor la revista „Prietenul albanezului".

 

23.12.2003, Bucureşti. Colinde româneşti şi serenade korceare la Primăria Sectorului 2

Grupul vocal „Serenada" al ALAR a fost invitat la Primăria Sectorului 2 pentru a susţine un recital de colinde, în ziua de 23 decembrie 2003.