Minoritatea albaneză 2007

    Ianuarie 2007, Tirana, Albania. Noi măsuri în Parlament împotriva gjakmarrjei

    Fenomenul gjakmarrjei (vendetta) a fost şi este încă destul de răspândit în Albania, mai ales în zona muntoasă din nordul ţării, atrăgând oprobiul opiniei publice, precum şi critici interne şi internaţionale. Acest străvechi obicei albanez, reglementat strict după regulile stabilite de Kanun, a fost interzis şi sancţionat dur în anii comunismului. Odată cu revenirea democraţiei în Albania, practicile legate de gjakmarrje au reînviat, producând anual zeci de victime. Conform unor propuneri făcute la sfârşitul anului 2006 în legislativul albanez, în afară de condamnarea cu închisoarea, cei vinovaţi vor fi condamnaţi şi la amendă penală. În această categorie intră cei care ameninţă cu gjakmarrja şi cei care incită la o astfel de practică. Printre iniţiatorii acestui nou proiect legislativ se numără deputaţi din toate partidele parlamentare, printre care îi amintim pe Pandeli Majko, Nikollë Lesi, Elmaz Sherifi, Ndriçim Hysa, Nard Ndoka, Sali Shehu, Ramiz Çobaj.

     

    27.02.2007, Bucureşti. Preşedinta Parlamentului de la Tirana, Josefina Topalli Çoba, în România. Vizita a confirmat bunele relaţii existente între cele două state

    Preşedinta Parlamentului de la Tirana, d-na Josefina Topalli Çoba, a efectuat o vizită oficială în ţara noastră, la invitaţia preşedintelui Senatului României, Nicolae Văcăroiu. Vizita dnei Topalli a început la Senat, unde a avut loc primirea delegaţiei albaneze de către preşedintele Văcăroiu. Din delegaţia Parlamentului de la Tirana au mai făcut parte d-nii Bamir Topi, preşedintele grupului parlamentar al Partidului Democrat, Ndoc Topalli, Shkelqim Ziri, deputat, Taulan Balla, deputat, şi Suela Tuseti, purtător de cuvânt al legislativului albanez.

    În cadrul discuţiilor de la Senat au fost abordate teme de interes comun pentru dinamica relaţiilor interparlamentare, dar şi de interes mai larg, vizând problematica economică, socială, politică şi culturală care caracterizează în prezent realitatea din cele două ţări. O atenţie deosebită s-a acordat experienţei României privind aderarea la Uniunea Europeană - pe care partea albaneză a apreciat-o ca pe un „succes al zonei" - afirmând totodată că îşi doreşte să o cunoască pentru a parcurge cu succes, la rândul său, etapele propriului proces de aderare, care se află în plină derulare.

     

    07-11.03.2007, Bucureşti. Salonul de Carte şi Presă 2007

    Organizaţiile minorităţilor naţionale, printre care şi ALAR, îşi editează cărţile cu sprijinul financiar al Guvernului României - Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Ca urmare, cărţile lor se distribuie gratuit pentru promovarea identităţii şi culturii minorităţii respective. La Salonul de Carte şi Presă ediţia 2007, organizat la Muzeul Naţional de Istorie a României, ALAR a dăruit publicului cărţile „Prin Bucureştiul albanez", „Pacea din noi", „Drumul speranţei", „Bucătărie albaneză", „Timp de viaţă, timp de moarte" ale autorilor Marius Dobrescu, Adrian Majuru, Oana Manolescu, precum şi ultimele numere ale revistei sale culturale lunare „Prietenul albanezului" şi CD-urile cu serenade albaneze din Korcea interpretate de grupul „Serenada".

     

    05-10.05.2007, Tirana, Albania. „Serenada" - pe scena Festivalului Internaţional de Coruri de la Tirana

    Grupul vocal „Serenada" al Asociaţiei Liga Albanezilor din România a participat la Festivalul Internaţional de Coruri, organizat în principalele oraşe ale Albaniei. Festivalul a fost organizat la iniţiativa unui grup de muzicieni albanezi condus de dna Suzana Turku, adjunct al ministrului culturii de la Tirana. Repertoriul grupului „Serenada" este compus din melodii ale folclorului urban korcear, cântece vechi din sudul Albaniei şi melodii populare româneşti prelucrate pe ritmuri moderne. Membrii ansamblului (Ştefan Corbu, Carmen Bălăşoiu şi Manuela Mocanu) au cântat atât în limba albaneză, cât şi în limba română.

     

    06.05.2007, Bucureşti. Spectacol în cinstea Zilei Europei

    Formaţia de dansuri populare albaneze a ansamblului „Serenada" a participat la manifestările care au avut loc în cinstea Zilei Europei la Bucureşti, la Sala Polivalentă. Excelenţa Sa, domnul ambasador Dashnor Dervishi a vorbit despre relaţiile dintre cele două ţări. Formaţia de dansuri bărbăteşti din nordul Albaniei condusă de Nicu Popa a evoluat în faţa unui public numeros şi entuziast.

     

    14-19.05.2007, Veneţia, Italia. Cu Nenea Iancu prin oraşul lagunelor

    Redactorul ALAR, Maria Dobrescu, a prezentat, în luna mai, câteva dintre filmele sale documentare reunite sub genericul „La braţ cu Nenea Iancu" şi „Meserii la marginea timpului", la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica Venezia. Evenimentul, organizat de ICR Veneţia, intitulat „De la Podul Mogoşoaiei la Calea Victoriei", a reunit poeţi, scriitori, oameni de artă şi cultură.

     

    10.06.2007, Tirana, Albania. Preşedintele SUA, George Bush, a vizitat Albania

    Vizita preşedintelui american George W. Bush în Albania a fost o „zi istorică, evenimentul culminant al relaţiilor dintre Albania şi Statele Unite", a spus prim-ministrul albanez, Sali Berisha. În cursul vizitei sale, preşedintele american a participat la un prânz oficial cu prim-miniştrii Albaniei, Macedoniei şi Croaţiei, cele trei membre ale Cartei Adriatice, după care s-a plimbat cu aceştia prin centrul Tiranei. Autorităţile au redenumit strada din faţa Parlamentului „George Bush", în onoarea înaltului oaspete, iar preşedintele Moisiu i-a acordat omologului său american Ordinul Steagului Albanez.

     

    22-24.06.2007, Râmnicu Vâlcea. „Oglinzi literare", în faţa publicului vâlcean

    Evenimentul cultural organizat de ALAR la Râmnicu Vâlcea a avut ca principal obiectiv lansarea ultimei apariţii editoriale a Editurii Privirea, volumul de studii „Oglinzi literare", aparţinând cercetătorului Luan Topciu. Lansarea a avut loc în sala de conferinţe a modernei Biblioteci „Antim Ivireanul" din localitate. La eveniment au luat parte Oana Manolescu, preşedinta Asociaţiei Liga Albanezilor din România, Augustina Sanda Constantinescu, directoarea B.J. Rm. Vâlcea, Luan Topciu şi Marius Dobrescu, scriitor şi jurnalist. Au fost prezenţi, de asemenea, membri ai comunităţii albaneze din România, simpatizanţi ai culturii albaneze din localitate, ziarişti din presa locală. Marius Dobrescu a ţinut o scurtă prelegere asupra literaturii albaneze, cu o notă specială asupra poetului romantic Lasgush Poradeci, iar Luan Topciu a vorbit pe scurt despre proiectul lucrării, materializat la Editura Privirea, referindu-se în special la unele elemente comune celor două literaturi, română şi albaneză.

     

    20.07.2007, Tirana, Albania. Albania are un nou preşedinte: Bamir Topi

    Bamir Topi a fost ales preşedinte al Republicii Albania la 20 iulie 2007. Născut la 24.04.1957, în Tirana, este profesor doctor în biologie aplicată. Membru al Partidului Democrat, în 1996 a fost ales deputat în Parlamentul Albaniei şi a fost numit ministru al Agriculturii şi Alimentaţiei (1996-1997). A fost deputat al PD în trei legislaturi. A ocupat funcţia de vicepreşedinte al PD vreme de două mandate şi a fost lider al grupului parlamentar al aceluiaşi partid.

     

    August 2007, Bran. Premieră în reforma educaţională. Manual de istoria şi tradiţiile minorităţilor din România

    La sfârşitul lunii august 2007, a avut loc la Bran o importantă dezbatere despre elaborarea manualului didactic auxiliar Istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale din România.

     

    Septembrie 2007, Bucureşti. O antologie a poeziei albaneze

    A apărut la Editura Privirea volumul „O antologie a poeziei albaneze", în versiunea a doi traducători: Luan Topciu şi Renata Melonashi Topciu. Volumul, a cărui apariţie a fost finanţată de Guvernul României, prin Asociaţia Liga Albanezilor din România, cuprinde cele mai frumoase perle lirice ale sufletului albanez, începând cu creaţia populară „Kostandin şi Doruntina" şi terminând cu poeţii din generaţia tânără. „O antologie a poeziei albaneze" completează peisajul literar albanez, aşa cum apare el în România.

     

    Septembrie 2007, Bucureşti. Propuneri ale minorităţilor la proiectul Legii învăţământului

    La sfârşitul lunii septembrie a avut loc la sediul Guvernului României o întâlnire a membrilor Consiliului Minorităţilor Naţionale cu reprezentanţi ai Departamentului de Relaţii Interetnice, din cadrul Executivului şi Ministerului Educaţiei, pentru a dezbate unele probleme specifice şi controversate din proiectul Legii învăţământului. Cel mai disputat articol de lege a fost articolul 55, cel care vizează predarea limbii române. Acesta spune că „disciplina Limba şi literatura română se predă în învăţământul primar, gimnazial şi liceal după programe şcolare şi manuale elaborate special pentru minoritatea respectivă". În ceea ce priveşte minoritatea albaneză, problemele ţin de dificultatea organizării învăţământului în limba maternă, din cauza faptului că populaţia şcolară nu este concentrată în localităţi apropiate, unde copiii s-ar putea aduna într-o singură unitate şcolară. De aceea, revista „Prietenul albanezului" face eforturi susţinute pentru ca limba maternă să nu se uite şi prezintă număr de număr diverse lecţii de vocabular şi conversaţie.

     

    Septembrie 2007, Bucureşti. „Cunosc Albania din povestirile mamei mele". Convorbire cu Irina Margareta Nistor, jurnalist şi critic de film

    Dintr-un interviu acordat lui Marius Dobrescu reiese că un străbunic al jurnalistei şi criticului de film Irina Nistor avea sânge albanez. Materialul a fost publicat în revista comunităţii albaneze, „Prietenul albanezului". Comunitatea albaneză din România a atins apogeul dezvoltării ei la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX. Biografia celor mai multe familii de origine albaneză se aseamănă. Ele au venit în România din cauza sărăciei de acasă sau a opresiunii politice. Majoritatea proveneau din Korcea sau din districtul Korcei. Şi, aproape tot fără excepţie, aceste familii au făcut avere în România, şi-au creat un statut economic şi social excepţional.

     

    Octombrie 2007, Mangalia. Training pentru minorităţile naţionale în vederea accesării fondurilor structurale ale UE

    La începutul lunii octombrie 2007 reprezentanţii minorităţilor naţionale din România au fost invitaţi la o sesiune de informare cu privire la modalitatea de accesare a fondurilor europene în vederea dezvoltării proiectelor de formare profesională în învăţământ, ce s-a desfăşurat la Mangalia. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educaţiei şi Departamentul de Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României. Fiecare comunitate etnică sau unitate de învăţământ are şansa să acceseze fondurile UE prin depunerea de proiecte la Ministerul Educaţiei (POS DRU 2007-2013), pentru a obţine finanţarea necesară creşterii calităţii actului educaţional.

     

    25-28.10.2007, Sibiu. Liga Albanezilor, în capitala culturală europeană

    Liga Albanezilor din România şi Editura Privirea au participat la târgul de carte organizat la Sibiu. Iată cum titra ziarul local Tribuna prestaţia Editurii Privirea: „Mai rar avem parte de carte gratis la târguri, însă târgul de acum are şi aşa ceva, iar oferta vine de la comunitatea albaneză din România. Aşa că, dacă vă interesează Ismail Kadare, bucătăria sau muzica albaneză, nu rataţi acest stand!". În concluzie, numeroşi curioşi au trecut pe la editura albaneză, unde au aflat lucruri deosebite despre cultura, tradiţiile şi istoria albanezilor din România. Foarte mulţi dintre ei şi-au manifestat dorinţa de a intra în posesia celor mai noi numere ale revistei „Prietenul albanezului".

     

    28.10-02.11.2007, Turcia. Învăţământul turcesc şi problema minorităţilor. Vizită în Turcia a unei delegaţii multietnice din România

    Vizita a avut loc în perioada 28 octombrie - 2 noiembrie 2007 şi s-a derulat în cadrul Proiectului „Dialog interetnic şi intercultural în Balcani şi zona Mării Negre". Organizatori au fost Departamentul pentru Relaţii Interetnice (Guvernul României) şi Fundaţia Umanitară Social-Culturală şi Ştiinţifică Insanlik - Omenia (Constanţa). Deplasarea delegaţiei române în Turcia a fost un schimb de experienţă cu sectorul învăţământului de stat şi privat din această ţară, urmând ca în primăvara anului 2008 o delegaţie turcă să viziteze România. Din delegaţie au făcut parte reprezentanţi ai minorităţilor turco-tătară, italiană, evreiască, albaneză, polonă, slovacă, rusă, ruteană şi maghiară. Întâlnirile au avut un caracter oficial şi punctual, discuţiile axându-se prioritar pe problemele învăţământului minoritar. În ceea ce priveşte învăţământul minorităţilor etnice, s-a afirmat că fiecare etnie poate deschide şcoli în limba respectivă, cu respectarea legilor şi cu acordul ministerului de la Ankara. Ca o menţiune, în Turcia sunt recunoscute numai 3 minorităţi: armenii, grecii şi evreii. Construcţia şcolilor pentru minorităţi trebuie să se supună regulilor urbanistice şi didactice stabilite de guvern. Comunităţile etnice au dreptul să-şi angajeze cadrele didactice după cum cred de cuviinţă.

     

    5.11.2007, Bucureşti. „Mitrush Kuteli sau bucuria de a povesti". Simpozion dedicat împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului albanez Mitrush Kuteli

    Asociaţia Liga Albanezilor din România şi Ambasada Albaniei la Bucureşti au organizat un simpozion ştiinţific dedicat unuia dintre cei mai importanţi scriitori clasici albanezi, Mitrush Kuteli (13 septembrie 1907 - 4 mai 1967). La evenimentul de la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti a luat parte şi fiul scriitorului, Pandeli Pasko, sosit special din Italia pentru a participa la comemorarea tatălui său în oraşul în care acesta s-a remarcat ca economist, scriitor şi editor, cu şapte decenii în urmă. Despre personalitatea lui Mitrush Kuteli, caracteristicile şi importanţa operei sale, au luat cuvântul deputata Oana Manolescu, preşedinta ALAR, ambasadorul Dashnor Dervishi, scriitorul Marius Dobrescu, dr. Cătălina Vătăşescu, cercetător la Academia Română, prof. dr. Ion Teodorescu şi dr. Luan Topciu, secretar al Ambasadei Albaniei la Bucureşti. Evenimentul s-a desfăşurat la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti şi a reunit membri ai comunităţii albaneze din capitală şi provincie, oameni de cultură, ziarişti şi cercetători. Guvernul albanez a decretat anul 2007 ca „Anul Kuteli" şi i-a dedicat scriitorului numeroase evenimente culturale şi ştiinţifice.

     

    23.11.2007, Bucureşti. Eveniment literar: „Vară fără întoarcere", de Besnik Mustafaj, la Târgul „Gaudeamus"

    În spaţiul destinat evenimentelor literare din cadrul Târgului Naţional de Carte „Gaudeamus", Editura Junimea din Iaşi a lansat una dintre ultimele producţii de succes: romanul „Vară fără întoarcere" al scriitorului albanez contemporan Besnik Mustafaj. La lansare au participat ambasadorul Republicii Albania la Bucureşti, Dashnor Dervishi, poetul Cezar Ivănescu, directorul Editurii Junimea, ziaristul şi scriitorul Marius Dobrescu, precum şi traducătorul romanului, scriitorul Luan Topciu. Editura Junimea, unde apare acest roman în limba română îl are ca director pe poetul Cezar Ivănescu (pe care comunitatea noastră a avut onoarea de a-l „înfia", graţie originii sale pe jumătate albaneze). Aceeaşi editură are meritul de a fi publicat un alt mare scriitor albanez, Ismail Kadare, cu romanul „Palatul viselor" (anul 2000), în traducerea lui Marius Dobrescu.

     

    28.11.2007, Tirana, Albania. Biblioteca Naţională a Albaniei a împlinit 85 de ani

    A fost inaugurată oficial, la Tirana, Biblioteca Naţională a Albaniei, ca instituţie fundamentală a culturii albaneze. Evenimentul a fost sărbătorit în prezenţa dnei Suzana Turku, adjunctul ministrului culturii, şi a directorului general al Bibliotecii Naţionale, Aurel Plasari.

     

    18.12.2007, Bucureşti. Ziaristul Marius Dobrescu, premiat la concursul naţional de reportaje dedicate minorităţilor

    Au loc, la Sala Radio din Bucureşti, festivităţile de încheiere a campaniei „Diversitatea - o şansă în plus pentru viitor". Evenimentul a fost organizat de Centrul Regional „Proiect pentru Relaţii Interetnice" (PER) pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, cu prilejul Zilei Minorităţilor Naţionale din România. Cu această ocazie, pe scena Radioului s-a desfăşurat şi concursul naţional pentru elevi de cunoaştere a diversităţii culturale, etnice, religioase şi lingvistice din România. La finalul spectacolului a avut loc decernarea premiilor concursului jurnalistic al campaniei. Juriul, format din personalităţi ale vieţii minoritare culturale şi din cunoscuţi gazetari, a acordat premiul al doilea la categoria „Reportaj" jurnalistului Marius Dobrescu. Articolul prezentat în concurs de către Marius Dobrescu este o evocare a vechilor tradiţii încă prezente în mijlocul uneia dintre cele mai vechi şi statornice familii albaneze stabilite în România, familia Memish din Slatina. În cuvântul de mulţumire, redactorul-şef al revistei albaneze a precizat că albanezii au fost şi sunt încă una dintre minorităţile cele mai devotate României şi că ţara aceasta a oferit, la rândul ei, în decursul istoriei, un sprijin ferm şi dezinteresat Albaniei şi albanezilor. Faptul că una dintre familiile albaneze din România, Memish, s-a integrat atât de bine în societatea românească, păstrându-şi tradiţiile, demonstrează legăturile profunde dintre cele două popoare.