Minoritatea elenă 2006

    Ianuarie 2006, România. Sărbătoarea Vasilopitei

    Conform tradiţiei, pe masa fiecărui grec şi în cadrul comunităţilor se taie Vasilopita. Obiceiul prilejuieşte întâlniri cu serbări, tombole şi petreceri.

     

    2.02.2006, Bucureşti. Noua publicaţie a Companiei Greek Media Group

    În sala „Auditorium" a Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti, este lansat pe piaţă săptămânalul „Prezent", al Companiei greco-romane Greek Media Group.

     

    3.03.2006, Galaţi. Dirijorul grec Irineos Triandafyllou la Galaţi

    Orchestra simfonică a Teatrului „Nae Leonard" din Galaţi prezintă un concert simfonic extraordinar, având ca dirijor pe Irineos Triandafyllou. Programul a cuprins lucrări clasice (Rossini, Bruch, Mozart) şi cântece populare greceşti.

     

    17-19.03.2006, Bucureşti. Congresul Uniunii Elene din România

    Deşi Comitetul de Conducere al Comunităţii Elene Bucureşti şi delegaţii acesteia au hotărât să nu participe la Congresul U.E.R., invitând şi celelalte comunităţi elene să se alăture acestui demers considerând convocarea acestuia nestatutară, s-a întrunit cvorumul necesar desfăşurării Congresului al V-lea al Uniunii Elene din România. Au participat 56 delegaţi, din 17 filiale teritoriale. Pe agenda lucrărilor figurează: alegerea noii structuri de conducere a U.E.R., adoptarea unor amendamente la Statutul Uniunii şi a noului Program. Acesta are ca obiective fundamentale promovarea limbii şi culturii elene, promovarea bunelor relaţii cu celelalte minorităţi şi cu majoritatea românească, înzestrarea sediilor comunităţilor cu mijloace moderne de informare şi susţinerea proiectelor acestor comunităţi în diferite domenii. Sotiris Fotopolos este reales în funcţia de preşedinte, iar Dragoş Gabriel Zisopol este ales prim-vicepreşedinte şi secretar general al Uniunii, alături de alţi 4 vicepreşedinţi: Pieptu Marica, Chiriac Lemoniţa, Zamfiropol Dimitrios, Anton Hiropedis. Se alege Consiliul Reprezentanţilor Comunităţilor U.E.R. şi un Birou Permanent al acestui Consiliu.

     

    19-27.03.2006, Bucureşti. Manifestări dedicate Zilei Elladei în capitală

    19.03.2006. Are loc la Ateneul Român un Concert organizat de Asociaţia Culturală Aristotelis, cu muzică religioasă bizantină din Grecia. ♦ 23.03.2007. Deputatul Sotiris Fotopolos prezintă un mesaj în Şedinţa comună a Camerei Deputaţior şi Senatului, cu prilejul Zilei Naţionale a Elladei. De asemenea, deputatul Varujan Pambuccian intervine motivând „sunt momente care trebuie marcate aşa cum se cuvine de către noi toţi, pentru că aşa cum un om nu poate trăi fără prieteni, o naţiune nu poate trăi fără prieteni" şi „pentru că sâmbătă este Ziua Greciei, ţara în care trăieşte poporul care stă la baza civilizaţiei europene de astăzi, să-l cinstim cum se cuvine, aplaudându-l în Parlamentul României". ♦ 27.03.2006. Are loc la Ateneul Român un concert susţinut de compozitorul grec Stamatis Spanoudakis, acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu şi Corul Patriarhiei Române, dedicat aniversării a 185 de ani de la independenţa Greciei.

     

    20.03-2.04.2006, România. Manifestări dedicate Zilei Elladei în toate comunităţile greceşti

    La Craiova, ansamblurile „Irini" şi „Irini Junior" prezintă un program de cântece şi dansuri tradiţionale greceşti în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Elena Cuza". ♦ La Bârlad, presa locală consemnează spectacolul susţinut de grupul de dansuri „Hesperis" al comunităţii elene, Te Deumul oficiat în memoria eroilor greci, prezentarea relaţiilor româno-elene de către doamna Oltea Răşcanu-Grămăticu, preşedinta Filialei Bârlad a Societăţii de Ştiinţe Istorice. ♦ La Brăila, grecii au sărbătorit alături de invitaţii lor de la comunităţile elene din Giurgiu, Sulina, Bucureşti, Galaţi, Tulcea şi de reprezentanţii Ambasadei Elene şi a celor două consulate din Bucureşti şi Constanţa. La Muzeul Brăilei are loc pe 2.04. vernisajul Expoziţiei „Scrinul cu amintiri", cu obiecte din colecţiile Muzeului şi din colecţiile personale ale membrilor comunităţii elene. ♦ La Braşov, corul „Orfeas" al Comunităţii Elene îşi lansează într-un concert C.D.-ul „Orfeas - sunet şi spirit". Invitaţi de onoare ai acestui spectacol sunt membrii corului Asociaţiei culturale din insula Skiathos, condus de dirijorul Stathis Arvanitis, preşedintele Forumului Balcanic de Muzică Corală - Vasilis Makridis. ♦ La Galaţi, televiziunile locale TV Galaţi şi TV Expres acordă un spaţiu amplu Zilei Elladei. Ansamblul „Olympos" dă un spectacol la Teatrul dramatic „Fani Tardini". La Bucureşti, grecii s-au bucurat de programul oferit de micuţii de la Grădiniţa greacă şi de renumitul ansamblu „Ellas". ♦ La Turnu Severin, sărbătorile primăverii au început pe 8 martie cu prezentarea unei piese de teatru în limbile greacă şi română de către elevii Cercului de Cultură şi Civilizaţie Greacă, la Şcoala „Petre Sergescu" şi s-au încheiat în aprilie, cu o expoziţie de artă culinară grecească. Astfel de manifestări au loc şi în alte comunităţi elene.

     

    22.03.2006, Bucureşti. Protocol între Minoritatea greacă şi cea bulgară din România

    Reprezentanţii minorităţilor elenă şi bulgară, Sotiris Fotopolos şi Nicolae Mircovici, semnează un protocol de colaborare al cărui obiectiv principal este promovarea celor două limbi şi a unor proiecte educative comune. Liceul teoretic „Hristo Botev" urma să organizeze clase de predare în limbile bulgară şi greacă, în conformitate cu legislaţia în vigoare a Ministerului Învăţământului şi Cercetării.

     

    9.05.2006, România. Sărbătorirea Zilei Europei

    În comunităţile greceşti se serbează Ziua Europei. La Galaţi, tineri ai comunităţii elene, îmbrăcaţi în costume tradiţionale greceşti, participă la parada Ţărilor membre ale Europei Unite.

     

    1-11.06.2006, Galaţi. Festival Internaţional de Muzică

    Are loc Festivalul Internaţional de Muzică de la Teatrul „Nae Leonard". Artiştii din Grecia (solista Mihaela Gouletsou, dirijorul Irineos Triandafyllou, compozitorul Vasilios Kitsos) au cules aplauze furtunoase din partea publicului gălăţean. Pe scena aceluiaşi teatru a fost prezentat şi baletul „Grecul Alexis Zorba".

     

    2-4.06.2006, Bucureşti. Al treilea Congres al Societăţii Europene de Studii Neoelene

    Se desfăşoară în capitală al treilea Congres al Societăţii Europene de Studii Neoelene. Cei aproape 200 de participanţi, de la academicieni la tineri cercetători, au dezbătut diverse aspecte privind „Lumea greacă între epoca Luminilor şi secolul XX". Organizarea la Bucureşti a acestui Congres constituie un grăitor semnal al interesului tot mai larg al lumii ştiinţifice contemporane pentru elenismul din România. Cu acest prilej se lansează, sub egida Societăţii Române de Studii Neoelene, volumul III al Catalogului manuscriselor greceşti din Biblioteca Academiei Române, realizat de Mihail Carataşu şi îngrijit de Tudor Teoteoi şi Manuela Mihuţ.

     

    23-26.06.2006, Tulcea, Izvoarele. Eforturi pentru refacerea şi consolidarea unităţii Uniunii

    Rreprezentanţii conducerii U.E.R. au întâlniri de lucru cu comitetele unor comunităţi elene absente la Congresul U.E.R. din martie 2006. Domnii Dragoş Gabriel Zisopol, Dimitrie Zamfiropol şi Ioan Uţanu s-au deplasat în teritoriu unde au discutat cu membrii comitetelor de conducere ale comunităţilor elene Tulcea (23.06.), Sulina (24.06.), cu comitetul Comunităţii Democratice Elene din Izvoarele (24.06). Au avut loc discuţii referitoare la motivele neprezentării delegaţiilor la Congresul din martie 2006 şi legalitatea desfăşurării acestuia, la proiectele Uniunii Elene, problemele întâmpinate pentru retrocedarea bunurilor Comunităţii Sulina, predarea limbii elene, situaţia pensionarilor etc. Pe 28.06. conducerea Uniunii a avut o întâlnire la sediul U.E.R. şi cu domnul Florin Pârşcoveanu, preşedintele Forumului Elen din Craiova. S-au discutat motivele ce au condus la formarea acestei asociaţii cu personalitate juridică în paralel cu Comunitatea Elenă existentă (membră a U.E.R.), urmările acestui fapt şi posibilitatea de rezolvare a problemelor şi de colaborare între cele două organizaţii.

     

    28.08-3.09.2006, Tulcea. Săptămâna Filmului Interetnic

    Are loc prima ediţie a Săptămânii Filmului Interetnic, eveniment organizat de Primăria Tulcea.

    Sunt prezente formaţii ale comunităţii elene din localitate.

     

    Iulie-septembrie 2006, Grecia. Programe de vacanţă pentru etnicii greci

    Membrii comunităţilor elene beneficiază şi în acest an de tabere prin programele de găzduire ale statului grec. Copiii şi tinerii şi-au petrecut vacanţa la Epanomi, Kalyvas, Eleones, Kozani, Pefkohori, Volos, Kalavryta, Sparta, Marousi, Avdira şi Rethimno, iar adulţii şi pensionarii au fost la Polidendri, Sparta, Kalavryta, Delfi, Zoumberi şi Aghios Andreas. Număr total de participanţi: 234.

     

    15.09.2006, Bucureşti. Introducerea limbii neoelene la Liceul „Hristo Botev"

    În urma protocolului din martie 2006, începând cu anul şcolar 2006-2007, la Liceul „Hristo Botev" din Bucureşti funcţionează trei clase de limba neogreacă (prof. Codruţ Mihalis Dumitrache).

     

    29.09-1.10.2006, Ploieşti. Olimpiada naţională de Limba neoelenă

    Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti găzduieşte cea de a V-a ediţie a Olimpiadei naţionale de Limba neoelenă. Participă 51 de elevi din clasele I-XII. Comunitatea Elenă Prahova primeşte cu ocazia organizării Olimpiadei diploma de excelenţă din partea Primăriei Municipiului Ploieşti.

     

    3.10.2006, Bucureşti. Cumpărarea sediului U.E.R.

    U.E.R. devine proprietara clădirii în care funcţionează sediul acesteia de la înfinţarea ei, în urma contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Regia automomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", conform Legii 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, potrivit Hotărârii RA-ATPPS nr.10/24.08.2006.

     

    13.10.2006, Bucureşti. Evanghelos Moutsopoulos devine membru de onoare al Academiei Române La Academia Română are loc ceremonia de înmânare a însemnelor de membru de onoare al Academiei Române profesorului Evanghelos Moutsopoulos, membru al Academiei din Atena. Personalitatea oaspetelui este prezentată de acad. Gheorghe Vlăduţescu.

     

    26-29.10. 2006, Cipru. Adunarea reprezentanţilor Diasporei Elene

    Are loc, în Republica Cipru, Adunarea Generală a reprezentanţilor diasporei elene. Delegaţii participanţi din România sunt Sotiris Fotopolos, preşedintele U.E.R. şi Ana Luiza Dracopoulou, reprezentanta tineretului U.E.R.

     

    28.10.2006, România. Manifestări dedicate Sărbătorii de la 28 octombrie

    La Teatrul Muzical „Nae Leonard" din Galaţi are loc un spectacol omagial al Comunităţii Elene dedicat aniversării „Marelui Nu" din octombrie 1940. Sunt prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Macedoniei şi Traciei, ai Centrului de Cercetare a Elenismului la Marea Neagră şi un ansamblu de dansuri tradiţionale greceşti din Sozopol, oraş din Bulgaria cu o numeroasă comunitate grecească. ♦ La Tulcea invitat de onoare este Decanul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, prof. univ. dr. Şerban Dimitrie Soreanu ♦ Manifestări dedicate acestui eveniment au loc în toate comunităţile elene.

     

    24-26.11.2006, Constanţa. Festivalul Intercomunitar al U.E.R.

    Teatrul „Elpis" din Constanţa găzduieşte Festivalul organizat de U.E.R. dedicat Zilei Naţionale a României şi Integrării României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

     

    26.11. 2006, Bârlad. Expoziţia „Convieţuiri"

    Comunitatea Elenă alături de Comunitatea Evreiască din Bârlad organizează în colaborare cu Muzeul „Vasile Pârvan" expoziţia „Convieţuiri", în care sunt prezentate numeroase documente şi diverse obiecte ce atestă prezenţa elenilor în această regiune.

     

    20.12.2006, Bucureşti. Constituirea noii filiale Bucureşti a U.E.R.

    Membrii Comunităţii Elene Bucureşti care nu au fost de acord cu ruperea comunităţii de Uniunea Elenă constituie o nouă filială, în cadrul Uniunii Elene, şi aleg un comitet de conducere interimar format din Pîrvan Ion (preşedinte), Bândea Olimpia şi Ene Angela (vicepreşedinţi), comitet confirmat la alegerile generale din septembrie 2008.

     

    Decembrie 2006, România. Întâlniri tradiţionale de Crăciun

    Sărbătorile de iarnă prilejuiesc întâlniri ale grecilor în toate comunităţile.

     

    2006, România. Apariţii editoriale

    Sub egida U.E.R. apare a doua ediţie a lucrării Teodorei Fampas Tanasis Fampas un destin care nu putea fi altfel. ♦ Ateneul Român găzduieşte în ziua de 7.03. lansarea unui elegant album de fotografii aparţinând Dimitrei Stasinopoulou, intitulat România inimii mele. „Iubeşti o ţară atunci când iubeşti oamenii ei, care inspiră prietenii profunde, te fac să le simţi ţara ca pe o a doua ta patrie... Personal, prin această carte adresez o mică parte din imensul „mulţumesc" pe care-l datorez acestei ţări „a inimii mele", care m-a primit cu atâta deschidere şi dragoste", mărturiseşte autoarea. Toate cele 4000 de exemplare, cu text paralel grec-român, au fost oferite gratuit principalelor instituţii de cultură din Grecia şi România, cititorilor din cele două ţări. ¨ Societatea Română de Studii Neoelene editează Catalogul manuscriselor greceşti din Biblioteca Academiei Române realizat de Mihail Carataşu. ¨În luna iunie, apare primul număr al revistei „Zorba", realizată de un grup de elevi ai Liceului „Gh. Ţiţeica" din Turnu Severin. ♦ Pe 14 decembrie, la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti are loc manifestarea „Cartea greacă la Editura Omonia", organizat de editură în colaborare cu Alpha Leasing Romania şi Imedica S.A. Sunt prezentate unui numeros public trei lucrări privind istoria grecilor din România aparţinând unor specialişti români (Elenismul în România de Paula Scalcău, Şcolile greceşti din România de Leonidas Rados) şi străini (Nicolae Mavrocordat, domn şi cărturar al Iluminismului timpuriu de Jacques Bouchard), un titlu bibliografic de referinţă pentru filosofi (Muzica în opera lui Platon de E. Moutsopoulos) şi două traduceri din literatura neoelenă (autori: un clasic al nuvelei din sec. XIX, Gheorghios Vizyinos, şi un autor în vogă pe piaţa de carte ateniană a zilei, Nikos Themelis, care şi-a plasat acţiunea romanului său, Pentru însoţirea noastră, în Braşovul de la sfârşitul sec. XVIII).