Minoritatea polonă 2008

     

    Ianuarie 2008, Bucureşti. Apariţia publicaţiei electronice „Wiarus"

    Aceasta reia - în mod simbolic - titlul publicaţiei poloneze din 1894, din care au apărut câteva numere în capitala României.

     

    06.01.2008, Soloneţu Nou. Festivalul Jasełka

    Participă formaţiile de copii din Cacica, Gura Humorului, Moara, Păltinoasa, Pleşa, Poiana Micului, Siret, Soloneţu Nou, Suceava şi Vicşani.

     

    06.01-10.02.2008, Poiana Micului. Proiect teatralo-plastic

    Intitulat „Hulanie Jelenia - integrarea culturii şi tradiţiilor pe baza atelierelor artistice pentru copiii şi tinerii din Poiana Micului în Bucovina românească", iniţiat de către Asociaţia „De-Novo" din Dynów (voievodatul Podkarpackie, Polonia) şi UPR, coordonat de Ewa Woźniak şi Ewa Zielińska, desfăşurat la Casa Polonă. Ateliere de tradiţii populare polone, dans şi muzică, la care au participat copiii şi tinerii UPR, finalizate cu cortegiul muzical-coregrafic Hulanie Jelenia („Jocul Cerbului"). La realizarea proiectului a contribuit şi ansamblul „Mała Pojana" din Poiana Micului. A fost realizat un film documentar cu activităţile proiectului, incluzând aspecte din activitatea UPR şi din viaţa polonezilor bucovineni, destinat Universităţilor din Lublin, Toruń şi Wrocław.

     

    27.01.2008, Constanţa. Tu bi Shvat („Anul Nou al Pomilor")

    Ceremonie organizată de către comunitatea evreiască, cu participarea reprezentanţilor minorităţilor naţionale şi a unor oficialităţi din localitate. UPR este reprezentată de Barbara Breabăn, preşedinta Asociaţiei „Dom Polski" Constanţa, care evocă personalitatea lui Janusz Korczak (1879-1942), pseudonimul literar al lui Henryk Goldszmit, cunoscut pediatru, pedagog şi scriitor pentru copii, de origine evreiască.

     

    20.02.2008, Bucureşti. Şedinţa Comisiei pentru probleme de învăţământ şi tineret de pe lângă Consiliul Minorităţilor Naţionale

    Găzduită de Ambasada Turciei, cu participarea d-lor Valentin Stan şi Rodica Precupeţu de la Departamentul pentru Relaţii Interetnice. UPR a fost reprezentată de Elena-Manuela David, inspector pentru minorităţi în cadrul Inspectoratului Şcolar General Suceava. Probleme discutate: rolul plurilingvismului în educaţia modernă, în cultivarea comunicării şi a dialogului; rolul „Alianţei Civilizaţiilor", iniţiată de Spania şi Turcia sub egida ONU, cu participarea a 80 de state.

     

    23.02.2008, Suceava. Şedinţa Consiliului de conducere

    Desfăşurată la Casa Polonă, cu următoarea ordine de zi: Darea de seamă asupra activităţilor din 2007; Programul activităţilor pentru 2008; Rectificarea bugetului pentru 2007; Discutarea bugetului din 2008; Diverse. Discuţii privitoare la modernizarea şi repararea Casei Polone din Soloneţu Nou. Participă membrii Biroului executiv şi preşedinţii de Asociaţii „Dom Polski".

     

    26.02.2008, Suceava. Vernisajul expoziţiei „Dialog plastic interetnic"

    Expoziţie găzduită la Galeria „Bucovina" din clădirea Prefecturii Judeţului Suceava, iniţiată de Ioan Bodnar, preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România şi Cazimir Longher, vicepreşedinte UPR. Expun lucrări artiştii Grigore Micu (reprezentându-i pe români), Ioan Bodnar (ucraineni), Iulian Dziubiński (polonezi), George Ostafi (germani), Iosif Czukat (maghiari).

     

    05-09.03.2008, Bucureşti. Salon de Carte şi Presă

    Organizat la Muzeul Naţional de Istorie a României de către Amplus Internaţional, în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României, sub deviza „2008 - Anul European al Dialogului Intercultural". UPR a fost reprezentată de membrii Asociaţiei „Dom Polski" din Bucureşti. Au fost expuse numere ale publicaţiei „Polonus" şi cărţi editate şi/sau sponsorizate de UPR.

     

    07.03.2008, Cacica. Lansarea subproiectului „Şcoala Cacica - centru intercultural"

    Realizat în cadrul Programului de Granturi „Şcoală - Comunitate" al Proiectului pentru Învăţământul Rural, finanţat de Guvernul României şi de Banca Mondială, coordonat de prof. Maria Precupanu. Durată proiect: 9 luni. Grupul ţintă: 31 de elevi (15 elevi de naţionalitate română, 9 de naţionalitate polonă, 5 de naţionalitate ucraineană, 2 de naţionalitate germană), 4 cadre didactice, 10 părinţi, 2 reprezentanţi ai Primăriei Cacica, 3 reprezentanţi ai minorităţilor polonă, ucraineană şi germană. Printre partenerii proiectului s-au regăsit Asociaţia „Dom Polski" Cacica şi Uniunea Ucrainenilor - Ţinutul Bucovina (organizaţia judeţeană Suceava, nota ns.).

     

    13.03.2008, Suceava. Concert de muzică renascentistă şi barocă

    Organizat la Casa Polonă de către UPR şi Institutul Polonez din Bucureşti, cu participarea Ansamblului „Floripari - Studium Musicae Cracoviense", fondat în 1994 de absolvenţi ai Academiei de Muzică din Cracovia şi ai Conservatorului Regal din Haga.

     

    08-10.04.2008, Września (voievodatul Wielkopolska, Polonia). Vizită de iniţiere a unui proiect de colaborare în domeniul educaţiei

    Pregătit de ex-consulul RP în România, M.B. Sekała, destinat grădiniţelor din judeţul Suceava unde se învaţă limba polonă (Cacica, Păltinoasa, Pleşa, Poiana Micului, Moara, Soloneţu Nou). Delegaţia UPR (preşedintele executiv G. Longher, preşedintele de onoare S. Jakimowska, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava Elena Manuela David şi Daniela Răileanu) a fost primită de starostele din Września, Dionizy Jaśniewicz, şi de Bożena Nowacka, şefa Biroului Învăţământ şi Sport al districtului Września.

    S-a decis realizarea (în mai 2008), în grădiniţele din localităţile sucevene menţionate, a unor ateliere împreună cu grădiniţele „Mali Przyrodnicy", „Miś Uszatek" şi „Pszczółka Maja" din Września.

     

    05.04.2008, Suceava. Vizita delegaţiei Consiliului Mareşalului din Cracovia

    Oaspeţii au fost primiţi de preşedintele UPR G. Longher, preşedintele de onoare S. Jakimowska şi vicepreşedintele UPR Cazimir Longher. Discuţii privitoare la posibilităţile de cooperare şi la legislaţia românească referitoare la drepturile minorităţilor naţionale.

     

    20.04.2008, Bălţi (Republica Moldova). Ziua Diasporei Polone şi a Polonezilor din Străinătate

    Manifestări cultural-artistice (expoziţii foto, de pictură, de lucru de mână; spectacol muzical-coregrafic; înmânarea unor premii pentru activitatea desfăşurată) organizate în onoarea zilei de 2 Mai de către Asociaţia „Dom Polski" din Bălţi, cu participarea diplomaţilor poloni acreditaţi la Chişinău, ambasadorul Krzysztof Suprowicz şi consulul Maciej Obcowski. UPR a fost reprezentată de preşedintele de onoare S. Jakimowska şi de vicepreşedintele C. Longher.

     

    27.04.2008, Soloneţu Nou. Concert de muzică populară polonă

    Susţinut de ansamblul „Karolinki", înfiinţat în 1960 în Jankowice, activând în prezent pe lângă Cercul de Cultură şi Recreaţie din Świerklany. Sunt prezenţi preşedintele UPR, G. Longher, şi primarul comunei Świerklany (înfrăţită cu comuna Cacica), Stanisław Gembalczyk.

     

    03.05.2008, Suceava. Ziua Diasporei Polone şi a Polonezilor din Străinătate

    Manifestări cultural-artistice organizate de Asociaţia „Dom Polski" Suceava în onoarea zilei de 2 Mai, desfăşurate la Casa Polonă, cu participarea ansamblurilor „Siedlecanie" din Siedlce (Polonia) şi „Sołonczanka" din Soloneţu Nou, a grupului vocal al Asociaţiei „Dom Polski" din Suceava, a unui grup de cercetaşi din Zalesie Górne (voievodatul Mazovia, Polonia). În calitate de invitaţi de onoare sunt prezenţi Vladimir Hapenciuc, reprezentant al Departamentului pentru Relaţii Interetnice, şi Elena Manuela David, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.

    Preşedintele UPR G. Longher primeşte telegrame de apreciere din partea lui Bogusław Śmigielski, mareşal al voievodatului Silezia, şi a lui Roman Śmigielski, secretar general al Uniunii Europene a Comunităţilor Poloneze.

     

    03.05.2008, Suceava. Faza naţională a Festivalului de Poezie „Maria Konopnicka"

    Organizat de către UPR în cooperare cu Ambasada RP din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Elżbieta Wieruszewska. Participă peste 80 de copii şi adolescenţi la 4 categorii de vârstă (preşcolari şi clasa I; clasele II-IV; clasele V-VIII; persoane de peste 15 ani). La ultima categorie de vârstă, premiile I-III sunt atribuite studentei Camelia Popescu din Constanţa şi elevelor Iohasia Drozdek şi Iolanda Valaşciuc de la Grupul Şcolar „Alexandru cel Bun" din Gura Humorului. Juriul a fost compus din pr. Marius Bucevschi, Elżbieta Ortyl (lector de lb. polonă la Univ. „Al.I. Cuza" Iaşi), Agnieszka Lech (prof. de lb. polonă la Grupul Şcolar din Siedlce, Polonia).

     

    03.05.2008, Cârlibaba (jud. Suceava). Sfinţirea monumentului legioniştilor polonezi

    Iniţial, monumentul a fost ridicat pe 29 mai 1932, în memoria căpitanului Stanisław Strzelecki şi a 11 legionişti polonezi din Regimentul 2 Infanterie al Brigăzii a II-a a legiunilor poloneze (aflate în organica armatei austro-ungare), căzuţi în luptele din 19-23 ianuarie 1915 purtate în contra Diviziei 71 Infanterie a armatei ruse. Monumentul a fost restaurat în 2007, la iniţiativa Societăţii Carpatice create în 1990 în Varşovia (preşedinte Andrzej Wielocha).

    La slujba de sfinţire participă S. Jakimowska, preşedinta de onoare a UPR, Cazimir Longher, vicepreşedintele UPR, Otton Hahula, membru al Asociaţiei „Dom Polski" Suceava, preşedintele Andrzej Wielocha, lt.col. Roland Jancewicz, ataşat militar al RP la Bucureşti, un grup de cercetaşi polonezi din Zalesie Górne şi Wrocław.

     

    11-16.05.2008, Suceava, Soloneţu Nou, Cacica, Poiana Micului, Gura Humorului. Proiect educativ polono-român

    Şase educatoare din Września participă la implementarea proiectului „Perfecţionarea şi dezvoltarea profesională a profesorilor de limba polonă şi a educatoarelor din grădiniţele cu copii de origine polonă din Bucovina românească", iniţiat de districtul Września şi Asociaţia „Promyk" din Marzenina-Września. Întâlniri cu conducerea Inspectoratului Şcolar Suceava şi lecţii demonstrative în grădiniţele cu predare în limba polonă din aceste localităţi. În ultima zi a proiectului, delegaţia din Polonia vizitează Casa Polonă din Suceava. Discuţii cu conducerea UPR privitoare la posibilităţile de cooperare.

     

    16.05.2008, Constanţa. Conferinţă privind relaţiile internaţionale şi integrarea europeană

    Organizată de către Aidun Curt Mola, expert teritorial pentru minorităţile naţionale din Dobrogea, cu participarea unor tineri reprezentând minorităţile armeană, germană, macedoneană, maghiară, polonă şi turco-tătară din România. UPR a fost reprezentată de Camelia Popescu.

     

    17.05.2008, Constanţa. Barbara Breabăn - premiu de excelenţă

    Acordat de către autorităţile judeţene preşedintei Asociaţiei „Dom Polski" din Constanţa, pentru activitatea depusă în slujba comunităţii poloneze de aici. Ceremonia a avut loc la Teatrul Dramatic din localitate, fiind premiaţi şi alţi locuitori merituoşi ai oraşului.

     

    17.05.2008, Piława Dolna, Dzierżoniów (Polonia). Aniversarea a 50 ani de la înfiinţarea ansamblului „Pojana"

    Manifestări cultural-artistice organizate de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din Polonia şi de Primăria comunei Dzierżoniów în onoarea ansamblului din Piława Dolna. UPR a fost reprezentată de vicepreşedintele Cazimir Longher şi de ansamblul „Mała Pojana" din Poiana Micului.

     

    17-20.05.2008, Złotnik (Polonia). Atelierele artistice

    La ediţia a IV-a a manifestării participă ansamblurile „Dolina Nowego Sołońca" din localitate şi „Sołonczanka" din Soloneţu Nou. Au fost pregătite viitoarele evoluţii comune, s-au repetat noi aranjamente coregrafice (dansuri şi cântece).

     

    21-25.05.2008, Jastrowie (Polonia). „Bukowinskie Spotkania"

    La a XIX-a ediţie a Festivalului Folcloric Internaţional „Întâlniri Bucovinene" au participat 17 ansambluri folclorice din Polonia, România, Ucraina, Ungaria. UPR a fost reprezentată de „Mała Pojana" din Poiana Micului şi „Sołonczanka" din Soloneţu Nou. Uniunea Ucrainenilor din România a fost reprezentată de „Soacrele" din Suceava. Românii au fost reprezentaţi de „Piatra Şoimului" din Câmpulung Moldovenesc şi „Bistriţa Aurie" din Ciocăneşti (jud. Suceava).

     

    26-31.05.2008, Soloneţu Nou. Turneu de fotbal

    Organizat de UPR pentru elevii de clasele V-VIII din 7 şcoli sucevene în care se învaţă limba polonă: Cacica, Moara, Păltinoasa, Pârteştii de Sus, Poiana Micului, Soloneţu Nou, Suceava. Turneul a fost câştigat de echipa din Pârteştii de Sus, pe locurile următoare clasându-se echipele din Cacica şi Moara.

     

    06-09.06.2008, Suceava, Soloneţu Nou. Vizita delegaţiei Inspectoratului Şcolar al Voievodatului Podkarpacie

    Delegaţia acestui inspectorat (cu sediul în Rzeszów, Polonia), condusă de inspectorul general Jacek Wojtas, se întâlneşte cu conducerea Inspectoratului Şcolar General Suceava în vederea continuării colaborării iniţiate în decembrie 2006. La discuţii participă şi preşedintele UPR, G. Longher.

     

    08.06.2008, Pârteştii de Sus (jud. Suceava). Festivalul Minorităţilor Naţionale „Flori de Măr"

    Prima ediţie a festivalului, organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Şcoala Generală din Pârteştii de Sus, UPR, Primăria Cacica. Cântece şi dansuri specifice etniilor română, poloneză, ucraineană, rusină, germană, în interpretarea reprezentanţilor acestora: preşcolari şi elevi din Siret, Soloneţu Nou, Ulma, Mănăstirea Humorului, Cacica, Pârteşti. Din juriul prezidat de G. Longher au făcut parte reprezentanţi ai UPR, ai Uniunii Ucrainenilor, ai organizaţiei rusinilor, ai Forumului Democrat German şi ai Inspectoratului Şcolar Suceava.

     

    18.06.2008, Poiana Micului. Sfinţirea pietrei de temelie a unei noi biserici

    Viitoarea biserică (19,1 m lungime, 9,5 m lăţime, 120 de locuri în bănci) a credincioşilor romano-catolici polonezi, cu hramul „Divina Milostivire", a fost proiectată de către arhitectul Viorel Dorneanu. Slujba de sfinţire a fost celebrată de Excelenţa Sa Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, şi de 4 preoţi din Decanatul de Bucovina.

     

    20-22.06.2008, Bucureşti. Festivalul Folcloric Naţional „Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu"

    Ediţia a II-a a festivalului a fost organizată de Consiliul Municipal al capitalei şi de Centrul de Păstrare a Tradiţiilor şi Creaţiei Populare din Bucureşti. UPR a fost reprezentată de ansamblul „Sołonczanka" din Soloneţu Nou.

     

    27.06.2008, Suceava. Vernisaj expoziţie de caricaturi „Flit 2008"

    Găzduită de Galeria Bucovina (Prefectura Suceava), cu caricaturi inspirate din alegerile locale din iunie 2008 realizate de Radu Bercea şi Iulian Dziubinschi (etnic polonez din Suceava). Vernisajul a fost deschis de Ioan Bodnar, preşedinte al Uniunii Ucrainenilor din România - ţinutul Suceava. UPR a fost reprezentată de preşedintele de onoare, S. Jakimowska.

     

    29.06.2008, Soloneţu Nou. Liturghie pentru un preot primiţiant

    Concelebrată de 20 de preoţi (între care preotul paroh, Marius Bucevchi), în onoarea preotului Andrzej Staszkovian, născut în 1983 în Soloneţu Nou, absolvent şi al Universităţii Catolice din Lublin (Polonia).

     

    Iunie 2008, Siedlce (Polonia). Tabără şcolară

    Organizată de Grupul Şcolilor Comunale din localitate şi UPR pentru un grup de copii din România, condus de Lucia Ţebrean.

     

    18-24.07.2008, Rzeszów (Polonia). Festivalul Mondial al Ansamblurilor Folclorice din Diasporă

    La a XIV-a ediţie a acestei manifestări au participat 41 de ansambluri din 14 ţări. UPR a fost reprezentat de Ansamblul „Sołonczanka" din Soloneţu Nou.

     

    24-31.07.2008, Soloneţu Nou. Atelierele de muzică şi dans

    Organizate de UPR pentru ansamblurile „Sołonczanka" şi „Mała Pojana".

     

    25-27.07.2008, Suceava, Soloneţu Nou. Zilele Culturii Polone în România

    Ediţia a X-a a acestei manifestări, desfăşurată sub egida „Mai aproape unii de alţii", cu participarea consulului RP la Bucureşti, Anna Zalewska, şi a şefului Secţiei economice a Ambasadei RP din capitală, Tomasz Wiśniewski. În calitate de organizator al manifestării, preşedintele UPR G. Longher a primit telegrame de felicitare din partea mareşalului Senatului RP, Bogdan Borusewicz, şi a mareşalului Seimului RP, Bronisław Komorowski.

    Manifestările cultural-ştiinţifice au cuprins următoarele acţiuni: simpozionul ştiinţific; expoziţie; spectacole.

    Simpozionul ştiinţific s-a desfăşurat la Muzeul de Istorie şi la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava, reunind 43 de participanţi din Cehia, Polonia, Republica Moldova, România şi Ucraina. Aceştia şi-au expus comunicările ştiinţifice în cadrul a 4 secţiuni: „În lumea istoriei: Însemnătatea anului 1918 pentru Polonia şi România"; „În lumea istoriei"; „În lumea literaturii şi culturii"; „În lumea problematicii minorităţilor naţionale". A fost lansat volumul lui Daniel Hrenciuc, „Un destin pentru istorie: polonezii în Bucovina (1774-2008)", Iaşi, Princeps Edit, 2008, sponsorizat de UPR.

    Expoziţia „Portrete de polonezi în România", realizată de către vicepreşedintele UPR Cazimir Longher, a fost organizată la Casa Polonă din Suceava.

    Spectacolele au fost realizate în principal de către Ansamblul de Dansuri Populare „Harnam" din Łódź (înfiinţat în 1947), la Suceava şi Soloneţu Nou (în a doua, respectiv în ultima zi a manifestării). La Soloneţu Nou a evoluat şi ansamblul „Sołonczanka".

     

    31.07.2008, Żywiec (Polonia). Festivalul Muntenilor Polonezi

    Ansamblurile „Sołonczanka" din Soloneţu Nou şi „Dolina Nowego Sołońca" din Złotnik (Polonia) participă cu un program comun de dansuri la această manifestare tradiţională pentru góralii („muntenii") din Polonia.

     

    01-05.08.2008, Wisła, Szczyrk (Polonia). „Cultura Beskizilor"

    Ansamblurile „Sołonczanka" din Soloneţu Nou şi „Dolina Nowego Sołońca" din Złotnik (Polonia) participă la această manifestare culturală cu un program comun de dansuri.

     

    28-31.08.2008, Suceava, Cacica, Soloneţu Nou. Proiectul „Pe urmele culturii slovace şi polone"

    Iniţiat de UPR şi de Uniunea Democratică a Cehilor şi Slovacilor, finanţat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice de pe lângă Guvernul României. În prima parte a proiectului, un grup de 40 de persoane condus de Francisc Merka, preşedintele organizaţiei cehilor şi slovacilor, vizitează sediul UPR şi diverse obiective din aceste localităţi, la care se adaugă mănăstirea Voroneţ şi atelierul de încondeiat ouă din Vama. La Soloneţu Nou evoluează „Sołonczanka" şi un ansamblu al slovacilor.

     

    06.09.2008, Suceava. Şedinţa conducerii UPR

    Participă Biroul executiv şi preşedinţii de Asociaţii „Dom Polski". Preşedintele G. Longher prezintă Legea privind alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008. Se acceptă în unanimitate candidatura sa, din partea UPR, pentru poziţia de deputat.

     

    07.09.2008, Moara. (Re)înfiinţarea parohiei romano-catolice autonome

    Liturghie de instalare a preotului paroh Iulian Ceobanu, concelebrată în biserica având hramul „Sf. Maximilian Kolbe" de către pr. Ştefan Babiaş, decan de Bucovina, pr. Cristinel Fărcaş şi pr. Laurenţiu Ignat. Anterior, în 1995-1996, parohiei din Moara îi fusese recunoscut în principiu acest rang de către autorităţile ecleziastice în drept.

     

    17-19.09.2008, Pădurea Neagră, Vâlcele, Valea Cerului. Proiectul „Pe urmele culturii slovace şi polone"

    Etapa a II-a a proiectului iniţiat de UPR şi de Uniunea Democratică a Cehilor şi Slovacilor, finanţat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice de pe lângă Guvernul României. Vizitarea acestor localităţi de către delegaţia UPR; discuţii cu Adrian Miroslav Merka şi Francisc Merka, preşedintele şi vicepreşedintele Uniunii Democrate a Cehilor şi Slovacilor. Spectacol oferit de ansamblurile folclorice „Sołonczanka" din Soloneţu Nou şi „Cerovina" al minorităţii slovace din Valea Cerului.

     

    21.09.2008, Soloneţu Nou. Dożynki (Sărbătoarea Roadelor)

    Organizată în conformitate cu o tradiţie religioasă polonă din sec. al XIV-lea, de a aduce mulţumiri pentru roade. Expoziţie cu roade caracteristice satelor din jud. Suceava locuite de etnicii polonezi (în premieră, românii din Pârteştii de Sus au expus din roadele toamnei, iar polonezii din Bucureşti au expus produse culinare tradiţionale). Spectacol oferit de ansamblurile „Mała Pojana", „Sołonczanka", „Pădureţul" din Pârteştii de Sus şi de copii de la Şcoala Generală din Cacica.

     

    28.09.2008, Măriţei (com. Dărmăneşti, jud. Suceava). Festivalul Interetnic „Convieţuiri"

    Organizat de Uniunea Ucrainenilor din România împreună cu Ministerul Culturii şi Cultelor. Manifesările debutează cu o masă rotundă condusă de Iaroslava Colotelo, consilier în cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor. Parada portului popular şi evoluţia unor ansambluri folclorice reprezentând comunităţile ucrainenilor, ruşilor lipoveni, nemţilor, grecilor şi polonezilor. UPR a fost reprezentată de ansamblul „Mała Pojana" din Poiana Micului.

     

    Septembrie 2008, Września (Polonia). Proiect educativ polono-român

    Se desfăşoară faza a doua a proiectului „Perfecţionarea şi dezvoltarea profesională a profesorilor de limba polonă şi a educatoarelor din grădiniţele cu copii de origine polonă din Bucovina românească", iniţiat de districtul Września şi Asociaţia „Promyk" din Marzenina-Września.

     

    10-12.10.2008, Suceava. Forumul Regional de Investiţii

    Organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Consiliul Municipal Suceava, Agenţia de Dezvoltare Nord-Est pe două componente: Turismul religios în Bucovina; Produse naturale în Bucovina. La Forum participă delegaţiile regiunilor din Austria, Franţa, Germania, Polonia şi Ucraina înfrăţite cu judeţul Suceava . Din Polonia soseşte delegaţia voievodatului Śląsk (Silezia), însoţită permanent de vicepreşedintele UPR Cazimir Longher. În cadrul spectacolului folcloric organizat la finele acestui eveniment, UPR a fost reprezentată de ansamblul „Sołonczanka".

     

    20-24.10.2008, Suceava, Cacica. Vizita delegaţiei şcolare din Sosnowiec (Polonia)

    O delegaţie de 11 persoane condusă de Piotr Wesołowski, şeful Biroului învăţământ din cadrul Consiliului Orăşenesc Sosnowiec, vizitează Inspectoratul Şcolar Suceava în cadrul unui acord de parteneriat. Ulterior, oaspeţii poloni vizitează Casa Polonă din Suceava, unde discută cu preşedintele UPR, G. Longher, şi cu preşedintele de onoare S. Jakimowska posibilitatea încheierii unor parteneriate de colaborare cu unităţile şcolare din judeţul Suceava.

     

    21-23.10.2008, Suceava, Soloneţu Nou, Cacica. Ateliere metodice

    Destinate profesorilor de limba polonă, învăţătorilor şi educatorilor din şcolile din judeţul Suceava cu clase de copii ce învaţă în limba polonă. Conduse de Małgorzata Małyska şi Jacek Szpunar de la Centrul Pedagogic pentru Diaspora Poloneză din Lublin.

     

    24.10.2008, Cacica. Conferinţă metodică în cadrul proiectului „Copiii Bucovinei"

    Organizată în Cabinetul Interetnic din Şcoala Generală Cacica de către UPR şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, instituţii reprezentate de G. Longher şi Elena Manuela David. Discuţii privitoare la următoarele probleme: dezvoltarea competenţelor în aprecieri; utilizarea tehnicilor informaţionale; influenţa politicilor educaţionale asupra dezvoltării culturii organizatorice. O secţiune separată a fost organizată pentru educatoare, care, împreună cu inspectoarea pentru învăţământ preşcolar Daniela Răileanu, au analizat concluziile desprinse de la atelierele metodice din Września (septembrie 2008) şi au întocmit planul vizitei educatoarelor din această localitate în judeţul Suceava, programată pentru primăvara anului 2009.

     

    08.11.2008, Suceava. Concursul de recitare „Adam Mickiewicz - „Kresy"

    Participă 78 de persoane, la 3 categorii de vârstă (începând cu copii de 3 ani şi terminând cu elevii de cls. a XI-a), din localităţile sucevene Cacica, Gura Humorului, Moara, Pleşa, Poiana Micului, Suceava, Soloneţu Nou, Vicşani. Premiantele ultimei categorii de vârstă au fost, în ordine, Johasia Drozdek din Poiana Micului, Maria Revai din Soloneţu Nou şi Jolanda Voloşciuc din Poiana Micului. Manifestarea a fost onorată de prezenţa lui Piotr Damulewicz, iniţiatorul acestei manifestări, şi a lui G. Longher, preşedintele UPR.

     

    14.11.2008, Suceava. Vizita unor înalţi oaspeţi din Polonia

    Ambasadorul RP la Bucureşti, Wojciech Zajączkowski, însoţit de consulul Anna Zalewska şi de senatorul Piotr B. Zientarski, de la Comisia pentru emigraţie şi legătura cu polonezii din străinătate, se întâlneşte la Casa Polonă cu preşedintele UPR G. Longher şi cu conducerea Asociaţiei „Dom Polski" Suceava. Ulterior, înalţii oaspeţi sunt primiţi de Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, şi de către Angela Zarojanu, subprefect al judeţului Suceava.

     

    15.11.2008, Soloneţu Nou. Ziua Independenţei Poloniei

    Festivităţile desfăşurate în onoarea zilei de 11 Noiembrie 1918 au fost deschise la Soloneţu Nou cu Sf. Liturghie concelebrată de pr. paroh Marius Bucevschi împreună cu alţi preoţi din Decanatul Bucovina şi din alte decanate ale Diecezei Iaşi. Ulterior, la Casa Polonă a avut loc spectacolul ansamblurilor „Mała Pojana" şi „Sołonczanka".

    La festivităţi participă ambasadorul RP la Bucureşti, Wojciech Zajączkowski, însoţit de consulul Anna Zalewska şi de senatorul Piotr B. Zientarski.

    A doua zi, la Suceava, înalţii oaspeţi din Polonia participă la Sf. Liturghie celebrată de pr. paroh Ştefan Babiaş, decan de Bucovina, întâlnindu-se apoi la Casa Polonă cu membrii Asociaţiei „Dom Polski" din localitate.

     

    23.11.2008, Siret. Lansare de carte

    La Asociaţia „Dom Polski" Siret este lansată cartea lui Franz Pieszczoch, „Polonezii în istoria oraşului Siret", editată şi sponsorizată de UPR. La lansare sunt prezenţi preşedintele UPR, G. Longher, preşedinta de onoare a UPR S. Jakimowska, preşedintele Asociaţiei „Dom Polski" Siret, Anton Perlanovschi.

     

    25.11.2008, Suceava. Seara „Armonii poetice în spaţiul bucovinean"

    Desfăşurată la Casa Polonă, în cadrul Anului Dialogului Intercultural, dedicată poeţilor Mihai Eminescu, Adam Mickiewicz şi Taras Şevcenko. Au fost recitate versuri în română, polonă şi ucraineană de către elevii Colegiului Naţional „Petru Rareş" din Suceava, ai Colegiului „Alexandru cel Bun" din Gura Humorului, ai Şcolii Generale din Negostina (jud. Suceava) şi ai Colegiului „Laţcu Vodă" din Siret (clasa de lb. ucraineană).

     

    26.11.2008, Rădăuţi (jud. Suceava). Inaugurarea noului sediu al Asociaţiei „Dom Polski"

    La ceremonie sunt prezenţi preşedintele UPR, G. Longher, preşedintele Asociaţiei „Dom Polski" Rădăuţi, Cazimir Szmid, primarul Aurel Olărean şi Daniel Hrenciuc, inspector şcolar adjunct la Inspectoratul Şcolar General din Suceava.

     

    30.11.2008, Bucureşti. Deputat UPR în Parlamentul României

    Preşedintele UPR G. Longher obţine un nou mandat de deputat, fiind votat de 7628 de alegători, în contextul în care ar fi avut nevoie de un minimum de 2300 de voturi.

     

    21.12.2008, Siret. „La Ieslea Domnului"

    Spectacol de obiceiuri religioase poloneze de iarnă, prezentat la Casa Polonă de către copiii şi tinerii Asociaţiei „Dom Polski" din localitate.

     

    25.12.2008, Cacica, Moara. „La Ieslea Domnului"

    Spectacol de obiceiuri religioase poloneze de iarnă, susţinut la Basilica Minor din Cacica de către copiii şi tinerii Asociaţiei „Dom Polski" din localitate, pregătiţi de pr. paroh Romuald Bulai. Acesta înmânează diplome de excelenţă copiilor care nu au lipsit în 2008 de la Sf. Liturghie. Surorile Dominicane din Siret pregătesc spectacolul realizat de copiii polonezi la biserica romano-catolică din Moara.

     

    27.12.2008, Suceava. Împărţirea cu opłatek

    Organizată de către Asociaţia „Dom Polski" din localitate, cu participarea membrilor săi şi a unor oaspeţi de vază: preşedintele UPR, G. Longher, Władysław Strutyński, preşedinte al Societăţii de Cultură Polonă „Adam Mickiewicz" din Cernăuţi, pr. decan de Bucovina Ştefan Babiaş. Un grup de elevi de la Şcoala din Vicşani interpretează colinde poloneze şi româneşti.

     

    27.12.2008, Rădăuţi. Împărţirea cu opłatek

    Organizată de Cazimir Schmid, preşedintele Asociaţiei „Dom Polski" din localitate, cu participarea membrilor Asociaţiei şi a părintelor paroh Iosif Răchiteanu.

     

    27.12.2008, Soloneţu Nou. Împărţirea cu opłatek

    Organizată de pr. paroh Marius Bucevschi, cu participarea membrilor Asociaţiei „Dom Polski" din localitate şi a preşedintelui UPR, G. Longher. Ansamblul „Sołonczanka" prezintă un program de obiceiuri religioase poloneze legate de Crăciun şi Anul Nou.

     

    27.12.2008, Pârteştii de Sus (jud. Suceava). Festivalul de datini şi obiceiuri populare „Cetina de Brad"

    Primăria Cacica şi Şcoala Generală din Pârteştii de Sus organizează a IX-a ediţie a festivalului, la care participă şi ansambluri de colindători din localităţile învecinate: Cajvana, Comăneşti, Pârteştii de Jos. Polonezii din jud. Suceava sunt reprezentaţi de ansamblul „Sołonczanka", ce interpretează colinde şi dansuri polone, şi de elevii Şcolii din Cacica pregătiţi de Cristina Cehaniuc - preşedinta Asociaţiei „Dom Polski" din Cacica. Aceştia interpretează colinde româneşti, poloneze şi ucrainene.

     

    Decembrie 2008, Białystok, Polonia. Concursul Internaţional de Recitare Adam Mickiewicz - „Kresy"

    Organizat de filiala Podlasie a Asociaţiei „Wspólnota Polska" din Białystok (Polonia), cu participarea a 28 de recitatori din 12 ţări. UPR a fost reprezentată de Johasia Drozdek din Poiana Micului şi de Maria Revai din Soloneţu Nou, pregătite de profesoara Elżbieta Wieruszewska-Calistru. Acestea obţin menţiunea I,  respectiv menţiunea II.