Home >> Cronologii istorice >> Cronologia minorităţilor >> Romi >> Minoritatea romă 1990


  Minoritatea romă 1990

     

    07.01.1990, București. Demonstrație în fața Guvernului

    Un grup de romi din Târgu-Jiu, Drăgășani și Vâlcea, conduși de Ceanghiri Stănescu, Mihai Ion și Ninel Potârcă, demonstrează în fața Guvernului, solicitând restituirea aurului confiscat în perioada comunistă. În ziua de 8 ianuarie, reprezentanții lor sunt primiți de Gelu Voican Voiculescu. (Franz Remmel, Die rumänischen Roma in Daten und Fakten, p. 72-73).

     

    10-11.01.1990, Turulung (județul Satu Mare). 36 din cele 41 de case ale etnicilor romi sunt incendiate și distruse

    Într-o întrunire din 8 ianuarie 1990, localnicii maghiari (majoritari în comună) decid înlocuirea autorităților locale, hotărâre neacceptată de romi. Tensiunile sporesc, iar în noaptea de 10-11 ianuarie circa 1000 de etnici maghiari dau foc locuințelor romilor care se văd nevoiți să părăsească pentru o perioadă localitatea. La începutul anilor 90, au fost înregistrate numeroase violențe la adresa romilor: 24.12.1989, Vârghiș (Covasna); 22.01.1990, Șeica Mare; 29.01.1990 (Reghin), 05.02.1990 (Lunga);19-21.03.1990 (Tg. Mureș); 14-14.06.1990 (București); 10.07.1990, Cuza Vodă; 13-14.12.1990, Basarab. (Destroying Ethnic Identity: The Persecution of Gypsies in Romania. A Helsinki Watch Report, 1991, p. 73-76; Romania: Lynch Law: Violence against Roma in Romania, Human Rights Watch, 1994, p. 10-11; (Completare Stefania Toma; Baza de date realizata in 2008 in cadrul proiectului ISPMN "Modele de segregare etnica. Ghetouri rurale in Romania").

     

    27.01.1990, Sibiu. Are loc ședința de constituire a Partidului Țiganilor din România

    Ședința este condus de Mihai Ilie (președinte), Costel Crăciun (vicepreședinte) și Ion Călin (secretar). În 5 martie 1990, Partidul Țiganilor din România este înregistrat oficial la Tribunalul București. Semnul electoral al noului partid este nicovala. (TMB, Partide, dos. 53/1990, f. 1-17).

     

    29.01.1990, Reghin (județul Mureș). În urma unor dispute între romi și alți localnici, mai multe locuințe ale romilor sunt distruse. (Romania: Lynch Law: Violence against Roma in Romania, Human Rights Watch, 1994, p. 11).

     

    31.01.1990, Baia Mare. Se înființează Uniunea Creștină a Țiganilor Liberi, condusă de Ioan Boldor, Ioan Rădulescu și Ștefan Covaci. Uniunea capătă personalitate juridică în 5 martie.

     

    02.1990. Cluj-Napoca. Sociologul Nicolae Gheorghe intră în contact cu un grup de romi clujeni, constituind unul dintre numeroasele nuclee de organizare a romilor din acea perioadă. Plecat din București, la sfârșitul lunii ianuarie, împreună cu o echipă de sociologi, Nicolae Gheorghe asistă la închegarea acestei mișcări a romilor din Transilvania. La Cluj, îi întâlnește pe Mircea Zomants, Iosif Dandosi și familia lui Alexandru Țitruș (ultimul, decedat în 1989, fusese ales membru al prezidiului International Roma Union în 1979). Împreună cu reprezentanții romilor clujeni, Nicolae Gheorghe se deplasează la adunarea romilor de la Deva (11 februarie 1990). (Nicolae Gheorghe, 11.1.2008, postare romlink)

     

    05.02.1990, Lunga (județul Covasna). În seara de 5 februarie, sunt incendiate mai multe locuințe ale romilor din localitate, iar patru etnici romi sunt ucisi. La violențe participă circa 200-250 de localnici maghiari. Aceștia își justifică violențele prin acuzele aduse romilor (infracționalitate ridicată) și dorința de a-i sili să părăsească localitatea. (Destroying Ethnic Identity: The Persecution of Gypsies in Romania. A Helsinki Watch Report, 1991, p. 71-73; Romania: Lynch Law: Violence against Roma in Romania, Human Rights Watch, 1994, p. 11-12).

     

    09.02.1990, București. Consiliul FSN emite Decretul-Lege nr. 81 prin care este constituit Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (în care vor intra și trei reprezentanți ai romilor). În urma anunțului FSN că va intra în competiția electorală, partidele de opoziție organizează în 28 ianuarie manifestații de protest față de acapararea puterii de către FSN, urmate, în 29 ianuarie 1990, de o contramanifestație a susținătorilor FSN. În 1 februarie au loc discuții între reprezentanții CFSN și ai celorlalte partide, unde se decide ca adoptarea legilor și decretelor până la alegeri să nu mai fie făcută de CFSN, ci de un nou organism, CPUN, în care jumătate din locuri să revină CFSN, iar cealaltă jumătate reprezentanților celorlalte partide. Exceptând FSN, celelalte formațiuni politice și organizații ale minorităților nu pot avea mai mult de trei reprezentanți în CPUN. Apar numeroase partide „de buzunar", diminuând ponderea opoziției. (http://www.legex.ro/Decretul-lege-81-1990-1177.aspx).

     

    11.02.1990, Deva. Are loc o adunare a romilor din județele Hunedoara, Alba și Cluj, organizată de Nicolae Bologa și Viorel Bumbu. Participă circa 400 de romi, printre care și sociologul rom Nicolae Gheorghe, însoțit de reprezentanți ai romilor clujeni printre care și Mircea Zomants. Acesta este una dintre primele adunări publice ale romilor de după 1989. Se hotărăște înființarea Uniunii Democrate a Romilor din județul Hunedoara, condusă de Nicolae Bologa. (Nicolae Gheorghe, 11.01.2008, postare romlink)

     

    13.02.1990, București. Este emis Decretul-lege nr. 82 privind componența CPUN (253 de membri) și comisiile CPUN

    Printre acestea se număra și Comisia pentru minoritățile naționale, condusa de Karoly Kiraly. Încă aflat într-o cercetare în Transilvania, sociologul rom Nicolae Gheorghe este invitat de profesorul Ladiszlau Lorincz să facă parte din această comisie în calitate de expert pentru romi. (http://www.lege-online.ro/lr-DECRET-LEGE-81-1990-%2820051%29.html; Gheorghe Sarău, Cronica rromă (1990-2011), p. 15; Nicolae Gheorghe, 11.01.2008, postare pe romlink)

     

    16.02.1990, București. Tribunalul București acordă personalitate juridică Uniunii Democrate a Romilor din România, constituita în 11 februarie

    În 13 februarie, Ion Cioabă, bulibașă al căldărarilor din Sibiu și membru în prezidiul International Roma Union (Congresul IRU de la Göttingen, mai 1981), solicitase înregistrarea Uniunii. UDRR își propune să militeze pentru acordarea de drepturi romilor. Primul sediu al UDRR este în str. Sachelarie Visarion, nr. 18, la adresa lui Nicolae Gheorghe. UDRR cuprinde mai multe nuclee (îndeosebi romii de la Cluj, de la Alba-Deva, de la Sibiu și București), devenind o organizație-umbrelă pentru diferite formațiuni rome. Ca urmare, profitând de Decretul-lege 82 din 13 februarie privind componența CPUN, UDRR îi deleagă în CPUN ca reprezentanți ai romilor pe Ion Cioabă (Sibiu), Nicolae Bobu (Târgu Jiu) și Mircea Zomants (Cluj-Napoca). La cererea celor trei deputați ai romilor, în martie 1990, Karoly Kiraly și Verestoy Attila, lideri ai Comisiei pentru Minorități Naționale a CPUN, îi recunosc pe aceștia ca fiind lideri ai romilor nomazi (Ion Cioabă), vatrași (Nicolae Bobu) și ai romilor maghiari (Mircea Zomants). Gestul este considerat de sociologul Nicolae Gheorghe a fi contribuit la "formalizarea" rupturilor dintre diferiții reprezentanți ai romilor. Pe lângă ambițiile liderilor, au apărut tensiuni între diferitele grupuri de romi reunite în cadrul UDRR, romii din București au fost acuzați de cei din provincie ca ar dori monopolizarea puterii, căldărarii erau în mod deosebit interesați de restituirea aurului confiscat în perioada comunistă etc. Aceste tensiuni au devenit vizibile în timpul unor adunări (precum cea de la Dalles, din 26 martie 1990) de la care unii participanți au plecat. Aceste diferențe și tensiuni au dus la apariția unor organizații mai mici și mai aplicate, cu un program mai bine precizat (precum Societatea Romilor din București - 3 aprilie 1990) sau la apariția Federației Etnice a Romilor din România (5 mai 1990). Toate acestea au coexistat o perioada de timp, UDRR facând obiectul a numeroase dispute pentru putere între Ion Cioabă, Nicolae Bobu și Ion Onoriu. În 29 decembrie 1991, UDRR, condusa de Nicolae Bobu, își va schimba denumirea în Uniunea Generală a Romilor din România. (Libertatea, 16.2.1990, p. 1; Zig-Zag, 20.3.1990, I (4), p. 6; Nicolae Gheorghe, 11.11.2008, postare romlink)

     

    18.02.1990, Râmnicu Vâlcea. Are loc o adunare a romilor la care participă circa 35 de persoane, prilej cu care se decide crearea Partidului Unit Democrat al Romilor, Lăutarilor și Rudarilor din România (PUDRLRR)

    Comitetul de inițiativă este condus de Octavian Stoica (președinte), Gheorghe Tănase (vicepreședinte) și Petre Rădiță (secretar). Alți reprezentanți ai Partidului sunt Dumitru Constantin, Drăgoi Ioan, Gabriel Țugulan și Linean Teodor. Sediul Partidului este în Râmnicu Vâlcea, str. Goranu, nr 889 (o cameră din locuința lui Octavian Stoica). În urma solicitării făcute în 28 februarie, Tribunalul București acordă în 2 martie 1990 personalitate juridică PUDRLRR. În 5 februarie 1992 își va schimba denumirea în Partidul Alianța Democrata a Romilor din România. (TMB, Partide, dos. 52/1990, f. 12).

     

    18.02.1990, București. Au loc manifestații antiguvernamentale. Se încearcă minimalizarea protestelor prin echivalarea manifestanților cu diverse elemente marginale, printre care și "țiganii"

    Ca exemplu, un citat din presa vremii: "Componența revoluționarilor este semnificativă: țigani, bolnavi psihici, paraziți (12 dintre ei au cazier: viol, tîlhărie, furt). Grav, printre răufăcători sînt și elevi, studenți, oameni care poate au fost luați de val." (Libertatea, 20.2.1990; comunicare Vasile Ionescu)

     

    23.02.1990, București. Sociologul Nicolae Gheorghe publică în „Revista 22" articolul "Exorcizare prin exotizare" în care critică transformarea romilor în vinovații de serviciu ai societății românești

    Mai precis, analizează acuza adusă romilor, frecvent întâlnită în această perioadă, potrivit căreia familia Ceaușescu ar avea o origine țigănească: „Încercăm, aşadar, să ne lepădăm de lumea Ceauşeştilor caricaturizînd-o, reducînd-o la dimensiuni pitice, trimiţînd-o la perife­ria imaginii despre noi înşine, ca indivizi și ca grup social, <cetate>. [...] Dar, atenţie : dacă îi tot împingem pe Ceauşeşti la periferia societăţii, am putea chiar să le dăm un brînci și să-i scoatem în afara ei, imaginîndu-ne că au venit din afara a ceea ce socotim că este adevăratul corp social, sănătos, al poporu­lui și al națiunii române. Putem chiar să le atribuim o sorginte etnică străină [...]. Exorcizarea prin exotism: <Țiganizarea> Ceauşeștilor ar promite o terapie socială comodă și hazlie. Putem să ne vedem liniștiți de treabă, cetatea îşi urmează rînduielile neschimbate: nomazii au plecat. [...] Nu, să nu-l înstrăinăm pe Ceauşescu! Să recunoaştem că a fost şi că ră­mîne „al nostru", să admitem că i-am fost complici și că viață publică a cetăţii nu s-a făcut numai "la negru" [...] Ca să cîștigăm, meciul trebuie jucat cu noi înşine". Atacuri similare se derulau în aceeași perioadă nu doar împotriva romilor, ci și împotriva tătarilor, fapt care a necesitat luări de poziție, printre alții, și din partea istoricului Tasin Gemil. Astfel, lui Nicolae Ceaușescu i s-a atribuit, la începutul anilor 90, după caz, o origine țigănească, tătărească sau, uneori, combinată, țigăneasco-tătărească. Fenomenul nu se limiteaza la Ceaușescu, acuze similare vizând de-a lungul timpului numeroase alte personalități. (Revista 22, 23.2.1990; Laszlo Foszto, Colecţie de studii despre romii din România, 2009, p. 95-101).

     

    23.02.1990, București. Vasile Ionescu, viitor lider al mișcării romilor, publică în cotidianul „Libertatea" articolul „Cui i-e frică de țigani?"

    Autorul acuza tendința de asimilare a potențialelor elite rome și solicită romilor să participe la procesul de mobilizare etnica: "Absența elitei îngreunează formarea unei organizații care să adune această grupare etnică, bîntuită de toate tarele degringoladei: analfabetism, delincvență, amoralitate, șomaj. [...] Guvernul datorează o lege, un pachet de acţiuni [...] în privinţa romilor, în cazul la care se încearcă altceva decît recunoașterea formală. [...] Acum, cînd se hotărăşte destinul poporului nostru, fiinţarea sau moartea, este o obliga­ţie morală, dincolo de glorii efemere, de laşitatea expectativei, de raţiuni subiective. A nu participa, a te ascunde asemenea struţului este o atitudine care nu vă va elibera de ceea ce este evident: sînteţi romi!" La câteva zile distanță, urmează un nou articol al lui Vasile Ionescu în care critică țiganofobia din societatea românească. Articolele au mare impact asupra cititorilor romi, redacția primind numeroase telefoane prin care aceștia își exprimă susținerea. Cu mulți dintre aceștia Vasile Ionescu va forma un nou nucleu de organizare a romilor, întâi în București și, apoi la nivel național. Vasile Ionescu colaborează cu Ion Onoriu, Nicolae Gheorghe, Gheorghe Ivan etc, contribuind în lunile februarie-martie 1990 la ceea ce avea să devină Societatea Romilor din București. Liderii Societății bucureștene vor dezvolta primele structuri de organizare reală în cadrul UDRR. (Libertatea, 23.2.1990; Libertatea, 13.3.1990; comunicare Vasile Ionescu).

     

    01.03.1990, Timișoara. Apare primul număr din „O Glaso ăl Romengo" (Glasul Romilor), ziar condus de Alexandru Vajda

    Ziarul se revendică, de fapt, de la "Glasul Romilor", ziarul interbelic al Uniunii Generale a Romilor din România (1934-1941). Astfel, primul număr din 1990 este declarat, de fapt, a fi numărul 15 din istoria ziarului. (Franz Remmel, Die rumänischen Roma in Daten und Fakten, p. 75; Gheorghe Sarău, Cronica rromă (1990-2011), p. 15).

     

    13.03.1990, Cluj-Napoca. Este înființată Uniunea Liberă Democratică a Romilor din România

    Adunarea constitutivă are loc în Căminul Cultural de pe str. Maramureșului nr. 187 din Cluj Napoca (care va și servi ca sediu al Uniunii). La eveniment participă aproximativ 350 de persoane, reprezentanți ai romilor din județele Cluj (Etvos Geza, Ilie Gerebenes, Petru Zsiga), Bihor (Augustin Kolompar, Augustin Kiss, Zoltan Kiss) și Satu-Mare (Ioan Bojani, Josef-Ignatz Horvath, Francisc Kristok). Uniunea, condusă de Otvos Geza, Ilie Gerebenes și Petru Zsiga, capătă personalitate juridică în 19 martie 1990. (TMB, Partide, dos. 58/1990, f. 1-32; Franz Remmel, Die rumänischen Roma in Daten und Fakten, p. 75)

     

    14.03.1990, București. CPUN emite Decretul-lege nr. 92 privind alegerile parlamentare și prezidențiale (legea electorală)

    Potrivit articolelor 4 și 76 organizaţiile reprezentând minorităţile naționale înregistrate la data adoptării acestui decret, care au intrunit cel mai mare număr de voturi, obțin un mandat de deputat, chiar dacă nu întrunesc numărul de voturi necesar. (http://www.lege-online.ro/lr-DECRET-LEGE-92-1990-%28891%29.html)

     

    18.03.1990, București. Un comitet de inițiativă condus de Ion Onoriu organizează o adunare a romilor din București

    Evenimentul are loc în fosta sala ARLUS (Batiștei nr. 14). Pregătită de Ion Onoriu, Nicolae Gheorghe și Vasile Ionescu, adunarea insistă asupra necesității organizării romilor, abordând subiecte precum colaborarea cu Guvernul și primăriile, practicarea meseriilor tradiționale, manifestarea de moderație în formularea revendicărilor și atenție sporită pentru evitarea conflictelor interetnice. În plus, în contextul creat de promisiunile guvernamentale că romii vor primi un sediu care să adăpostească un Centru social și cultural al romilor, se discută despre promovarea istoriei și culturii rome. Această adunare a romilor din București vine în continuarea unor eforturi de organizare mai vechi. Astfel, în 22 ianuarie, se constituise Asociația Romilor din Municipiul București. Inițial s-a renunțat la a o mai înregistra ca persoană juridică, preferându-se afilierea la UDRR (care căpătase deja personalitate juridică în 16 februarie). În urma discuțiilor purtate în adunarea din 18 martie, continuate și în comitetul de coordonare, liderii romilor din București consideră că, ținând cont și de prezența unui mare număr de romi în București, se impune o mai mare autonomie „pentru a rezolva mai rapid problemele sociale și culturale cu care sînt confruntați romii din București, fără să mai depindem de întrunirea Comitetului de conducere al U.D.R., ai cărui membri locuiesc în alte județe ale tarii". Se decide înregistrarea Asociației la Judecătoria Sectorului 1 cu denumirea Societatea Romilor din București (SRB) care își propune să militeze pentru afirmarea socială și etnică a romilor prin acțiuni culturale și de asistență socială. Activitatea SRB urmează să fie coordonată de un comitet din care fac parte: Ion Onoriu (președinte), Vasile Ionescu, Nicolae Gheorghe, Gheorghe Răducanu, Lucia Barac, Elena Radu și Nicolae Răducanu. Sediul provizoriu al comitetului coordonator este în str. Horațiu nr. 5. Se ia decizia ca statututul SRB să fie dezbătut în cursul întâlnirilor cu romii din sectoarele Bucureștiului și din SAI. În 3 aprilie 1990, Judecătoria Sectorului 1 admite cererea SRB și-i acordă personalitate juridică. În 24 iulie 1992, SRB își va schimba numele, în urma cererii semnate de Gh. Răducanu, Ion Onoriu și Nicolae Gheorghe, în Partida Romilor. (Judecătoria Sectorului 1, Persoane Juridice, dos. 1111/1990; Libertatea, 19.3.1990, p. 1-2).

     

    19-21.03.1990, Târgu-Mureș. Are loc un conflict interetnic între maghiari și români, în care sunt implicați și romii

    Un raport Helsinki Watch constată că, din cele 31 de persoane investigate în legătură cu evenimentele de la Târgu Mureș, două persoane erau etnici români, cinci maghiari și 24 romi. Acești romi au fost judecați sub incidența Decretului nr. 153 din 1970, care îi viza pe „paraziții" societății socialiste. Se atrage atenția asupra riscului ca romii să devină țapi ispășitori. (Destroying Ethnic Identity: The Persecution of Gypsies in Romania. A Helsinki Watch Report, 1991, p. 76-79; Revista 22, 22.6.1990, p. 2).

     

    25.03.1990, Afumați (Ilfov). Are loc adunarea constitutivă a Partidului Progresist al Romilor Spoitori

    Organizaţia este condusă de Alexandru Dumitru (președinte), Gheorghe Encici (vicepreședinte) și Marian Dumitru (secretar). Sediul partidului este în București, Blv. Armata Poporului nr. 17. Partidul este oficial înregistrat de Tribunalul București în 3 mai 1990. (TMB, Partide, dos. 85/1990).

     

    26.03.1990, București. La sala Dalles are loc o adunare organizată de Uniunea Democrata a Romilor din București

    Participă sute de romi din București, precum și delegați din județele Ilfov, Sibiu, Hunedoara, Arad, Covasna, Bistrița, Alba, Ialomiţa, Călaraşi, Dâmboviţa, Dolj și Buzău), reprezentând diferite neamuri de romi (vătrași, căldărari, gabori etc). Adunarea este prezidată de Ion Onoriu. Din prezidiu mai fac parte Nicolae Gheorghe (reprezentantul romilor în comisia pentru minoritățile naționale din cadrul CPUN), Vasile Ionescu, Gheorghe Răducanu, Gheorghe Ivan, Ion Drăguşin (președintele sindicatului liber profesioniştilor din Bucureşti). În sala este prezent și Ion Cioabă, reprezentantul romilor nomazi și căldărari, însoțit de o numeroasă delegație de căldărari. Se discută despre o mai bună organizare a asociațiilor romilor constituite în ultimele luni și se formează grupuri de lucru pentru realizarea obiectivelor Uniunii Romilor: obținerea unui sediu pentru UDR, precum și a imobilului din Ca­lea Rahovei 147-153, aprobat prin Hotărâre guvernamentală ca local al Centrului Socio-Cultural al Romilor, organizarea acestui Centru și a unor formații artistice ale romilor, editarea ziarului bilingv "Aven Amentza". În plus se cere mass-mediei să evite generalizarea știrilor negative despre romi, este propusă constituirea Federației pentru Uniunea Generală a Romilor din România (continuatoarea Uniunii Generale a Romilor din România din perioada interbelică) și se exprimă regretul pentru violențele interetnice de la Târgu Mureș. În ciuda intențiilor de unificare, se fac simțite diferențele dintre reprezentanții diferitelor grupuri de romi. Ion Cioabă, nemulțumit de rolul de conducere atribuit lui Ion Onoriu, pe care-l percepe ca pe un rival la conducerea mișcării, părăsește adunarea. Nicolae Gheorghe încearcă aplanarea tensiunilor și se anunță organizarea în luna aprilie a unui congres al romilor pe întreaga țară (va avea loc în 18 aprilie 1990). (Libertatea, 29.3.1929, p. 3; Șatra Liberă. Foaie de renaștere socială a romilor români, I (1), p. 2; comunicare Gheorghe Ivan; comunicare Vasile Ionescu).

     

    30.03.1990, Sibiu. Apare primul număr din „Neo Drom", ziar înființat de Florin Cioabă. (Franz Remmel, Die rumänischen Roma in Daten und Fakten, p. 75)

     

    08-12.04.1990, Varșovia. Are loc al IV-lea Congres al Uniunii Internaționale a Romilor

    Acesta este primul congres al IRU desfășurat într-o țară fost-comunistă. Rajko Djuric este ales președinte, iar Emil Scuka, secretar general. Participă 250 de delegați din 24 de țări. Din România vin mai multe delegații de romi printre care Ion Cioabă (reconfirmat în funcția de membru al prezidiului IRU, deținută din mai 1981), Octavian Stoica (PUDRLRR), avocatul Nicolae Bobu (UDRR și membru CPUN), amândoi fiind aleși cu această ocazie în prezidiul IRU, Nicolae Gheorghe, Rudi Varga, dar și alți romi din orașul Sf. Gheorghe. La acest congres este adoptată prima grafie oficială a limbii romani și sunt cerute compensații din partea RFG pentru deportările din cel de-al doilea război mondial. În plus, Prezidiul IRU adoptă o rezoluție în care își exprimă respectul pentru Revolutia din România și, implicit, și pentru sacrificiile făcute de romi în timpul Revolutiei, își exprimă susținerea pentru organizațiile romilor din România. Pe de alta parte, IRU se arată îngrijorată de discriminarea romilor în societatea românească precum și de manipularea romilor în conflicte precum cel de la Târgu Mureș, mulți dintre romi fiind arestați în baza decretului 153/1970. În plus, IRU decide formarea unei delegații care să efectueze o vizita în România. (Gheorghe Sarău, Cronica rromă (1990-2011), p. 13; Adevărul, 11.4.1990, p. 4; Adevărul, 18.4.1990, p. 2; Nicolae Gheorghe, 11.1.2008, postare romlink; Informaciaqo Lil e Rromane Uniaqoro, 7-8.1991, (1-2), p. 3-4).

     

    12.04.1990, Cluj Napoca. Are loc o adunare a romilor, unde se decide constituirea Partidului Democrat Creștin al Romilor din România

    Sediul partidului este în Cluj Napoca, Bd. 22 Decembrie, nr. 129. Comitetul de inițiativă este compus din: Mircea Zomants, Rudi Varga, Ana Zsiga, Silvia Pap, Toma Avrigean, Emilia Kulpinschi, Zoltan Zsiga, Gavril Gugula, Ioan Kallo, Ioan Boldijar, Marin Juchi, Gheorghe Loghin. Partidul este oficial înregistrat la Tribunalul București în 18 aprilie 1990. (TMB, Partide, dos. 14/1999).

     

    18.04.1990, Slobozia. Apare primul număr al ziarului "Șatra Liberă. Foaie de renaștere socială a romilor români", coordonat de Păun Ialomițeanu.

     

    18.04.1990, București. Are loc, la clubul "Modern", Conferința pe țară a Uniunii Democrate a Romilor din România, la care participă sute de romi

    Se discută despre participarea romilor la alegerile din 20 mai 1990 și se decide ca UDRR să susțină candidatura lui Ion Iliescu la funcția de președinte al României. De asemenea, Ion Cioabă este propus să candideze pentru Senat din partea UDRR. În plus, este dezbătută necesitatea realizării unei structuri organizatorice mai largi și mai eficiente la nivelul întregii țări. Ulterior, în 5 mai, va fi formată Federația Etnică a Romilor. (Adevărul, 19.4.1990, p. 2).

     

    22.04.1990. București. Începe fenomenul Piața Universității (22 aprilie-15 iunie 1990)

    Unul dintre liderii Pieței este Dumitru Dincă, rom, care se remarcase și în timpul Revoluției din decembrie 1989. În mass-media apropiată puterii încep să apară știri menite denaturării manifestației prin asocierea protestatarilor cu „țiganii". Acestea vin să completeze acuzele care se întețesc la adresa romilor (infracționalitate și speculă, bișniță).

     

    23-29.04.1990. Vizită efectuată în România de o delegație a romilor și activiștilor pentru drepturile romilor

    În 14 martie 1990, în urma atacurilor înregistrate în România la adresa romilor și a solicitărilor unor lideri romi din România, Zentralrat Deutscher Sinti und Roma (importantă organizație a sinti și romilor, cu sediul la Heidelberg) solicită MAE al Germaniei aprobarea unei delegații care să verifice situația romilor din România, acuzele că romii sunt excluși de la repartizarea de ajutoare precum și posibilitatile de a oferi sprijin. Din delegație fac parte Bert Boer (World Council of Churches-Olanda), Romani Rose, Herbert Heuss, Adolf Heilig și Jaques Delfeld (Zentralrat Deutscher Sinti und Roma. Aceștia se afla în România între 23-29 aprilie 1990 și, pe lângă diverse alte întâlniri și discuții, vizitează, împreună cu Nicolae Gheorghe, localitățile Târgu Mureș și Reghin (unde avusesera loc atacuri asupra romilor), discută cu autoritățile locale. Ulterior, după conflictul din octombrie 1990 (Mihail Kogălniceanu, județul Constanța), Zentralrat Deutscher Sinti und Roma se va implica în finanțarea unor programe sociale pentru romii din Mihail Kogălniceanu. (Comunicare Zentralrat Deutscher Sinti und Roma).

     

    05.05.1990, București. Se constituie Federația Etnica a Romilor (FER)

    Date fiind neînțelegerile mai vechi din UDRR, este decisă formarea unei noi organizații care să cuprindă deja numeroasele asociații rome înregistrate. UDRR convoacă o nouă Conferință națională la sediul provizoriu al Centrului socio-cultural al romilor (Rahovei, nr. 153). Sunt prezenți peste 250 de romi, delegați ai comunităților și organizațiilor romilor din 23 de județe. Unii lideri propun constituirea unei alianțe care să coordoneze activitatea organizațiilor pentru o mai eficientă reprezentare a intereselor romilor. Prin urmare, se formează un Comitet de inițiativă care acceptă constituirea FER, declarată continuatoare a Uniunii Generale a Romilor din România, înființată în 1934 și desființată în 1949. FER își propune să reunească în timp toate asociațiile, partidele și sindicatele romilor, să militeze pentru recunoașterea drepturilor acestora ca minoritate etnică și să dezvolte legături culturale cu organizațiile romilor din alte țări. În plus, FER anunță că dorește să inițieze demersuri la CPUN pentru a fi inclusă printre formațiunile politice care reprezintă minoritățile naționale, urmând să-și prezinte proprii candidați la alegerile legislative și locale. Membrii comitetului de inițiativa provin de la mai multe organizații precum: UDRR (președinte Ion Onoriu, prim-vicepreședinte Ion Cioabă, secretar Nicolae Gheorghe, Vasile Burtea de la Comisia Economică, Gheorghe Ivan de la Comisia organizatorică și Ileana Ionescu); Uniunea Liberă și Democrată a Romilor din România (Augustin Kolompar din Oradea și Ioan Bojoni din Satu Mare); Uniunea Libera Democrată a Tinerilor Romi (Augustin Kiss, Bihor); Societatea Romilor din București (președinte Gheorghe Răducanu, Elena Răducanu, Vasile Ionescu și Gabi Luncă). Comitetul de inițiativă dezbate proiectul de statut al FER și dezbate programele de lucru ale Comisiilor constituite în cadrul FER. Se decide ca FER să fie condusă nu de un președinte, ci de o conducere colectivă: un Comitet de coordonare (alcătuit din reprezentanții organizațiilor fondatoare și ai organizațiilor care vor adera), activitățile curente ale FER fiind îndeplinite de un Secretariat, compus din patru membri: Nicolae Gheorghe (secretar coordonator), Vasile Burtea, Vasile Ionescu și Gheorghe Ivan. Sediul provizoriu al FER este în București, str. Stanislav Cihovschi nr. 10. La Confederație aderă Societatea Romilor din Bucureşti, Uniunea Democrată a Romilor din Iași și Alba Iulia, Uniunea Romilor din Bistrița, Uniunea Liberă Democratică a Romilor din Satu Mare, Partidul Romilor, Lăutarilor şi Rudarilor din zonele Constanța şi Olt, Uniunea Creştină a Țigani­lor Liberi din Baia Mare, Uniunea Sindi­catelor Libere ale Romilor din Sf. Gheorghe, Sindicatul particularilor romi din București și Asociația social-culturală a romilor din Timișoara. Printre alți lideri ai FER se remarca Gh. Boldor (Baia Mare), Stelian Matache (30 Decembrie, jud. Ilfov), Ion Vasile (Caracal), Anghel Petre (Constanța), Gabriel Buștean (București), Ilie Iaparnicu (București) etc. Avocatul Nicolae Bobu, unul dintre reprezentanții romilor în CPUN, nemulțumit de această conducere, va face eforturi pentru sabotarea FER. În 24 mai 1990 membrii fondatori ai FER vor cere recunoașterea FER ca persoană juridică (obținuta în 28 mai), dar, în 4 iunie, Nicolae Bobu va face recurs. În 8 august 1990, recursul este respins, FER fiind reconfirmată ca persoană juridică. La începutul anilor 90, FER joaca un rol important în organizarea romilor, fiind cea mai eficientă organizație - umbrelă romă. De asemenea, FER va derula mai multe programe în comunitățile de romi (dezvoltare locală, sănătate, activități aducătoare de venituri etc), inițial în localitățile unde fusesera înregistrate conflicte interetnice (Mihail Kogălniceanu - Constanța, Vălenii Lăpușului - Baia Mare, Hădăreni, jud.Mureș). În 1992 va primi premiul Comisiei pentru drepturile omului a Guvernului Franței, înmânat de premierul Franței, Edith Cresson, lui Nicolae Gheorghe. (Judecătoria Sectorului 1, Persoane Juridice, dos. 1558/1990).

     

    07.05.1990, București. Pe stadionul Dinamo are loc un mare concert de muzică lăutarească

    Interpreteaza, printre alții, și Gabi Luncă, Ion Onoriu și Constantin Angheluță. Cei trei se și implică în mișcarea romilor, concertul fiind menit strângerii de fonduri pentru campania electorala. Printre organizatori se număra Nicolae și Gheorghe Răducanu, Ivan Gheorghe. Evenimentul este considerat unul dintre cele mai reușite evenimente de campanie electorală din istoria mișcării romilor de la începutul anilor 90. (Franz Remmel, Die rumänischen Roma in Daten und Fakten, p. 77-78; Gabi Luncă, Gabi Luncă și Ion Onoriu - Povestea vieții noastre, pag. 287; Comunicare Vasile Ionescu; Nicolae Gheorghe, 11.1.2008, postare romlink).

     

    13.05.1990, București. Ia ființă Partidul Progresist al Romilor Spoitori, condus de Dumitru Alexandru

     

    20.05.1990. Au loc alegerile parlamentare și prezidențiale. În cursa electorală sunt înscrise și cinci formațiuni ale romilor

    Scorul electoral înregistrat de acestea este relativ modest: Uniunea Democrată a Romilor din România (29.162 voturi la Camera Deputaților și 19.847 la Senat); Partidul Unit Democrat al Romilor, Rudarilor și Lăutarilor (21.847, la Camera Deputaților, fără a candida la Senat); Partidul Țiganilor din România (16.865 voturi la Camera Deputaților și 5.565 la Senat); Partidul Democrat Creștin al Romilor din România (7.939 la Camera Deputaților, fără a candida la Senat), Uniunea Liberă Democratică a Romilor din România (4.605 la Camera Deputaților și 2.505, la Senat). Totuși, obținând cel mai mare număr de voturi, UDRR beneficiază de legea electorala din 14 martie 1990. Aceasta prevedea că, în eventualitatea neîntrunirii numărului de voturi necesare unui mandat, va fi, totuși, acordat un loc în Camera Deputaților candidatului formațiunii minoritare care se va situa pe primul loc. Astfel, din lista de candidați ai UDRR (Gh. Răducanu, Nicolae Gheorghe, Ivan Gheorghe și Titi Ban), devine deputat al romilor Gh. Răducanu (reprezentant al SRB în cadrul UDRR). Gh. Răducanu a fost preferat pentru a deschide lista UDRR întrucât, provenit din romii tradiționali (ursar, vorbitor nativ de romani), era, totodată, absolvent de studii superioare. Ion Cioabă, candidatul UDRR pentru Senat, nu a fost ales senator. În legislatura 1990-1992, Răducanu va fi și membru al Comisiei pentru Industrie. Ulterior, celelalte formațiuni politice ale romilor vor pierde teren în fata Partidei Romilor (Societatea Romilor din București până în 1992) care se va bucura de notorietatea oferită de acest prim succes din mai 1990 și de prevederile legii electorale care acordă un loc din oficiu celei mai bine clasate formațiuni a unei minorități. (Nicolae Gheorghe, 11.1.2008, postare romlink ; http://www.agerpres.ro/media/index.php/referendum/item/155421-Alegerile-parlamentare-din-20-mai-1990.html).completare ; comunicare Vasile Ionescu)

     

    24.05.1990, București. Apare primul număr al ziarului „Aven Amentza" (Veniți cu noi)

    Ziarul este coordonat de Vasile Ionescu. Apariția ziarului fusese anunțată chiar de la începutul lunii martie 1990, Ministerul Culturii promițând sprijin financiar.

     

    13-15.06.1990, București. Violenţe fizice şi declaraţii rasiste

    În 13 iunie, manifestanții din Piața Universității reacționează la tentativele autorităților de scoatere a lor din Piața și atacă diferite instituții, printre care și Televiziunea publică, controlată de autorități. Directorul general al televiziunii, Emanuel Valeriu, anunță că cei care au atacat televiziunea sunt „țigani" și reia acest mesaj și în interviul dat lui Cristian Tudor Popescu (apărut în 15 iunie în „Adevărul"): - Cum a fost, domnule Valeriu? -Păi cum să fie. Au dat năvală în birou [...] În majoritate erau țigani, puțind a alcool de te trăznea"). În 14-15 iunie are loc o nouă mineriadă. Ajunși în București, minerii îi atacă nu doar pe manifestanții din Piața Universității, ci și pe romi. Au loc raiduri inclusiv în cartiere precum Ferentari, Tei, Pantelimon, Colentina și Rahova, unde numeroși romi sunt agresați sub pretextul eradicării bișniței. Au fost înregistrate inclusiv jafuri și violuri. De asemenea, autoritățile aresteaza sute de romi care sunt internați la Băneasa și Măgurele. În seara de 15 iunie, un grup de câteva sute de romi au manifestat în cartierele Ferentari-Rahova împotriva violențelor la care fuseseră supuși de mineri. Au existat tentative de a se deplasa la Gara de Nord de unde minerii se îmbarcau pentru a pleca spre Valea Jiului. În urma intervenției Poliției, romii sunt împrăștiați. Mai mulți activiști romi precum Vasile Ionescu încep să documenteze cazurile în care romii fusesera agresați de mineri. (Zig-Zag, 19.6.1990; Destroying Ethnic Identity: The Persecution of Gypsies in Romania. A Helsinki Watch Report, 1991, p. 79-81).

     

    20.06.1990, Sibiu. Se înființează Partidul Romilor Nomazi și Căldărari din România, condus de Ion Cioabă

    În cadrul UDRR apăruseră deja încă din martie 1990 filiale în care erau reprezentati și liderii romilor căldărari: Dan Mihai (jud. Vâlcea), Ceanghiri Stănescu (jud. Gorj), Mazilu Mătasă (jud. Dolj), Frâncu Zaharia (jud. Mehedinţi), Ioan Stănescu (jud. Alba), Florin Cioabă (jud. Sibiu), Victor Stănescu (jud. Neamţ). (Neo Drom. Revistă de cultură și informare a romilor, 8.1990, p. 1).

     

    22.06.1990, București. Comunicat al Uniunii Democrate a Romilor din România, condamnând violențele față de romi din 14-15 iunie 1990

    Mai mulți lideri romi, reuniti într-un Comitet de Constatare a Pogromului (Vasile Ionescu, Gheorghe Ivan și Gheorghe Safta-Gruișor), redactează cu ajutorul GDS un comunicat de presă prin care condamnă numeroasele cazuri de agresare de către mineri a romilor din cartierele Ferentari, Tei, Pantelimon, Colentina și Rahova, sub pretextul eradicării bisnitei. De asemenea, autoritățile sunt suspectate că, prin arestările și internările la Băneasa și Măgurele a numeroși romi, ar încerca acreditarea ideii că romii sunt responsabili pentru evenimentele din 13 iunie. Autorii comunicatului solicită grabnica eliberare a acestora și încetarea violențelor față de romi, comparate cu un pogrom. Ulterior, Federația Etnică a Romilor (reprezentată de Nicolae Gheorghe și Vasile Ionescu) va depune și o plângere penală față de Emanuel Valeriu, directorul televiziunii pentru infracțiunile de propagandă șovină, instigare publică și calomnie. Acesta este acuzat că prin afirmațiile sale a contribuit la declanşarea actelor de violenţă ale minerilor față de romii din București. Următorul număr din ziarul Aven Amentza, publicat de Vasile Ionescu, va documenta abuzurile la care au fost supuși și romii în timpul mineriadei. (Revista 22, 22.6.1990, I (23), p. 2; Destroying Ethnic Identity: The Persecution of Gypsies in Romania. A Helsinki Watch Report, 1991, p. 117-119; comunicare personală Vasile Ionescu).

     

    29.06.1990, Copenhaga. Este adoptat documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferinței pentru dimensiunea umană a CSCE, în care se fac referințe și la romi

    Printre statele semnatare se numără și România. În paralel cu delegațiile guvernamentale, la Conferință (care durează între 5-29 iunie) sunt prezente și delegații ale societății civile care organizează conferințe de presă, discuții despre conflicte etnice, stabilesc contacte cu delegațiile oficiale. La inițiativa "Gesellschaft für bedrohte Völker", este organizat un program prin care sunt invitați și reprezentanți ai romilor din diferite țări. Romii din România sunt reprezentați de sociologul Nicolae Gheorghe (din partea UDRR) care, în 8 iunie, prezintă situația romilor din România. În urma evenimentelor de la București din 14-15 iunie, când s-au înregistrat numeroase victime și din rândul romilor, Documentul Reuniunii îi menționează și pe romi. Astfel, potrivit articolului 40, statele participante se angajează să condamne xenofobia și discriminarea, recunoscând în acest context problemele specifice ale romilor. (Revista 22, 22.6.1990, I (23), p. 14; Despre persecuția împotriva romilor și cum s-a construit percepția că romii sunt "anti-Revoluție", Hotnews, 28.3.2011; Nicolae Gheorghe, 11.1.2008, postare postlink; comunicare Vasile Ionescu; Informaciaqo Lil e Rromane Uniaqoro, 7-8.1991, p. 8-9).

     

    06.07.1990, București. Are loc adunarea de constituire a Sindicatului Liber al Romilor din București

    Acesta se declară apolitic și își propune unirea și apărarea drepturilor romilor din București și Ilfov, eliminarea analfabetismului, cunoașterea istoriei romilor, formarea de micro-întreprinderi administrate de sindicat etc. Adunarea votează un comitet compus din: Marcu Iancu (președinte), Sandu Mihalcea (prim vicepreședinte), Carmen Sebe (vice președinte), Gheorghe Iancu (secretar organizator), Nicolae Iancu (organizator principal) și Mariana Enache (membră). Sediul provizoriu al Sindicatului este în str. Bărăției nr. 40. (Judecătoria Sectorului 1, Persoane Juridice, dos. 1928/1990).

     

    10.07.1990, Cuza Vodă (Constanța). Violenţe fizice

    În urma escaladării unor dispute, sunt bătute clopotele bisericii pentru a-i chema pe săteni. Aceștia se deplasează către zona locuită de romii seminomazi. Geamurile mai multor case sunt sparte și 34 de corturi sunt incendiate. (Romania: Lynch Law: Violence against Roma in Romania, Human Rights Watch, 1994, p. 12).

     

    15.07.1990. Deva. În Sala Sporturilor din Deva are loc un congres extraordinar al UDRR, convocat de avocatul Nicolae Bobu și apropiații săi

    Ion Onoriu ceruse membrilor UDRR să nu participe la acest congres. Participă reprezentanți ai romilor din mai multe județe. Este reiterat sprijinul pentru Nicolae Bobu și sunt criticați liderii romi din jurul lui Ion Onoriu (Nicolae Gheorghe, Gheorghe Răducanu). Despre aceștia se afirmă că, înființându-și „Societatea Romilor din București", au început să se erijeze în conducatori ai romilor, alegerea lui Ion Onoriu ca președinte al UGRR nu ar fi fost corectă, ștampilelele folosite de aceștia ar fi false etc. De asemenea, este criticat și Ion Cioabă despre care se afirmă că și-a format Partidul Nomazilor și Căldărarilor, nemaifiind vicepreședinte al UDRR. Se consideră că, întrucât la congresul de la Deva sunt 14 din cele 22 de filiale județene constituite în UDRR, congresul este îndreptățit să confirme conducerea. Prin urmare, Nicolae Bobu este propus și votat ce președinte al UDRR. Consiliul de conducere este format din Nicolae Bobu, Dumitru Ion-Bidia, Ionel Muti, Dumitru Crăciun, Pantelemon Sandu, Coriolan Neveanu, Ion Sekey, Petru Căldăraru, Iosif Kolompar, Vasile Velcu-Năzdrăvan, Petre Sandu. De asemenea, sunt constituite mai multe comisii de conducere (economică, culturală, pentru tineret etc), sunt abordate probleme organizatorice, se insistă asupra importanței școlarizării romilor etc. (Judecătoria Sectorului 1, Persoane Juridice, 1558/1990; comunicare Vasile Ionescu).

     

    20.07.1990, Câlnic (județul Alba). În urma agresării unui cioban de către doi tineri romi, circa 300 de localnici români avariază casele mai multor etnici romi din localitate. Destroying Ethnic Identity: The Persecution of Gypsies in Romania. A Helsinki Watch Report, 1991, p. 81-82; Romania: Lynch Law: Violence against Roma in Romania, Human Rights Watch, 1994, p. 12-13).

     

    11-12.08.1990, Cașinu Nou (județul Harghita). Un grup de circa 400 de săteni de etnie maghiară incendiază 29 de case aparținând etnicilor romi din sat

    Aproximativ 150 de romi rămân fără locuințe, fiind alungați din sat. În aprilie 2007, în urma soluției date de CEDO, Guvernul român se angajează să acorde daune reclamanților și să desfășoare proiecte pentru romii afectați de aceste violențe. (Buletinul Divers nr. 17(304)/05.03.2007; Romania: Lynch Law: Violence against Roma in Romania, Human Rights Watch, 1994, p. 13).

     

    (Franz Remmel, Die rumänischen Roma in Daten und Fakten, p. 79).

     

    20.08.1990, Huedin (județul Cluj). Mai mulți romi sunt agresați de o mulțime de circa 100 de persoane. (Destroying Ethnic Identity: The Persecution of Gypsies in Romania. A Helsinki Watch Report, 1991, p. 82-83; Romania: Lynch Law: Violence against Roma in Romania, Human Rights Watch, 1994, p. 13).

     

    30.08.1990, Alba Iulia. Apare ziarul „Te aves bahtalo", coordonat de Iosif Gligor. (Franz Remmel, Die rumänischen Roma in Daten und Fakten, p. 80).

     

    08.09.1990, Costești (Vâlcea). Are loc adunarea tradițională a romilor căldărari, interzisă începând cu 1985

    Organizator este Mihai Ilie, lider al Partidului Țiganilor. În aceeași zi, Mihai Ilie scoate primul număr al ziarului „Nicovala", apărut la Sibiu. (Franz Remmel, Die rumänischen Roma in Daten und Fakten, p. 80).

     

    15.09.1990, România. Formare de cadre didactice rome

    Cu începere din anul școlar 1990/1991 este inițiată formarea de cadre didactice rome prin înființarea a trei clase la Liceele Pedagogice din București, Bacău și Târgu Mureș (măsura decisă în iunie 1990). 55 de elevi romi sunt școlarizați pentru a deveni învățători, pentru ei fiind prevăzut și studiul a trei ore de limba și literatura romani pe săptămâna. Aceasta este prima formă de studiere a limbii romani în sistemul școlar din România. (Gheorghe Sarău, Cronica rromă (1990-2011), p. 14).

     

     

    09.10.1990, Sibiu. Are loc un nou congres al UDRR

    Ion Onoriu este ales președinte al Uniunii, în ciuda opoziției lui Ion Cioabă care, neocupând decât poziția de vicepreședinte, se declară subminat de activiștii de la București (Nicolae Gheorghe, Vasile Ionescu, Gheorghe Ivan ș.a.), aceștia susținându-l pe Ion Onoriu. (Franz Remmel, Die rumänischen Roma in Daten und Fakten, p. 81; comunicare Gheorghe Ivan, comunicare Vasile Ionescu).

     

    09.10.1990, Mihail Kogălniceanu (Constanța). În noaptea de 9 octombrie, 25 de case aparținând romilor sunt incendiate și alte opt sunt distruse

    În urma agresării unui tractorist, în seara de 9 octombrie se bat clopotele de la biserică. Câteva sute de localnici se strâng în centrul localității și distrug casele unora dintre romi. Aproximativ 200 de persoane rămân fără adăpost. Casele acestora vor fi refăcute cu susținerea financiară oferita printr-un parteneriat între Zentralrat Deutscher Sinti und Roma (organizația romilor din Germania care efectuase o cercetare în România în 24-29 aprilie 1990) și Guvernul României. În cadrul acestui proiect, sunt reconstruite 26 de case (costurile sunt suportate în proporții egale de Zentralrat și de Guvernul României). Un alt partener în acest proiect este Federația Etnică a Romilor. (Comunicare Zentralrat Deutscher Sinti und Roma; Destroying Ethnic Identity: The Persecution of Gypsies in Romania. A Helsinki Watch Report, 1991, p. 83-87. ; Romania: Lynch Law: Violence against Roma in Romania, Human Rights Watch, 1994, p. 13-15).

     

    13-14.12.1990, Basarab, jud. Constanța. Pe fondul consumului de alcool, izbucnește un conflict soldat cu incendierea mai multor case aparținând romilor. (Destroying Ethnic Identity: The Persecution of Gypsies in Romania. A Helsinki Watch Report, 1991, p. 87-89).